Educaţie financiară după liceu: despre primul episod „De toţi banii” by BT

Banca Transilvania a anunţat de curând că a lansat FIT – un program „naţional” de educaţie financiară pentru elevi şi studenţi aşa că am dat şi eu buzna pe platformele lor ca să absorb noi informaţii. Iar primul videoclip apărut în seria “De toţi banii” nu m-a dezamăgit deloc aşa că am decis că merită să îl savurăm împreună aici pe dupaliceu.ro – primul after-school pentru adulţi.

De obicei când aud sintagma „educaţie financiară” deja o asociez din start cu sectorul bancar. De fapt, ştiaţi că a fost elaborata STRATEGIA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE FINANCIARĂ 2022-2026? Termenul de “educaţie financiară” este atât de denaturat încât publicul nu îşi mai imaginează FINANŢELE PERSONALE în afara sectorului bancar. Practic, băncile au devenit parte din viaţa noastră la fel de natural precum telefoanele mobile. Ne folosim de ele fără să ne pese de consecinţele negative pe plan personal sau pe plan global. Episodul de faţă nu dezamăgeşte – este fix ceea ce am bănuit că va fi – o CAPCANĂ. O încercare grosolană de a îndoctrina tinerii să acţioneze aşa cum doresc băncile.

Cred că mulţi aţi văzut sau chiar aţi avut benzi lipicioase pentru muşte. Cam aşa este şi acest  proiect de educaţie financiară – o momeală ieftină pentru a atrage tinerii încă neîndatoraţi, fie ei angajaţi sau antreprenori. Personal, nu îi văd sensul. Există deja o iniţiativă similară a ARB (Asociaţia Română a Băncilor). Există „Şcoala de bani” de la BCR. Există manualele doamnei Ligia Goloşoiu-Georgescu… Pentru ce FIT – Finanţele pe Înţelesul Tuturor? Răspunsul este clar – Banca Transilvania îşi doreşte să atragă noi clienţi (a se citit „viitori debitori”) şi vrea să sprijine întregul sistem bancar din care face parte până la urmă. Aşadar, băncile, ASF, BNR şi alte instituţii interesate se susţin reciproc în demersul lor de a implementa Strategia Naţională de Educaţie Financiară 2022-2026.

Educaţie financiară cu miros de manipulare

Trecând peste calitatea îndoielnică a primilor invitaţi şi peste stângăcia întregii filmări, încerc să fiu atent la subiectul abordat: economisirea. Mă bucur că se încurajează economisirea, însă detest când sectorul bancar se agaţă cu forţa de economiile populaţiei. În mentalul colectiv, însă, nu mai este nicio problemă dacă băncile se amestecă în viaţa privată a fiecărui client. Chiar dacă invitaţii încep discuţia într-o notă amuzantă şi „casual”… spre final, scopul băncii devine evident: ADUCEŢI-VĂ BANII LA BANCĂ! ŢINEŢI CÂT MAI PUŢINI BANI ACASĂ!

Ce rol joacă depozitele bancare şi „fondurile de investiţii”? Primele, permit băncii să acorde noi credite pe baza rezervei fracţionare (ţinând cont şi de limitările prudenţiale ale BNR). Al doilea tip de „economisire” încurajează deponenţii să investească în „fonduri de investiţii” ceea ce înseamnă că un trader oarecare se joacă cu banii deponenţilor pe bursă căutând să obţină câştiguri speculative din variaţii infime de preţuri sau cotaţii. Dacă depozitele bancare nu implică prea multe riscuri, în limita a 100.000 de euro, fondurile de investiţii au numeroase riscuri ataşate… Nu intrăm acum în detalii.

Educaţia financiară pune interesul băncilor pe primul loc

Singurul lucru bun care s-a spus în acest prim episod „De toţi banii” a fost că „trebuie să avem un plan” (min 3:15). Ţinând cont  că şi eu am ajuns la concluzia că fără Planul de economisire nu pot să economisesc bani, îi dau dreptate domnului profesor Cristian Păun. Dar scurtă mi-a fost bucuria căci la minutul 4:08, domnul profesor vorbeşte din nou în interesul băncii şi îi încurajează pe spectatori să economisească la bancă pentru că primesc „un fel de premiu” – adică DOBÂNDĂ.

Bineînţeles, dobânda cu capitalizare este ridicată în slăvi… Şi pentru o minte tânără, neiniţiată, lucrurile par foarte tentante. Aşa şi este – recunosc. Mi-a luat 10 ani şi sute de ore de studiu ca să înţeleg de ce DOBÂNDA este de fapt cancerul economiei. Imediat după liceu, însă, tinerii adulţi păşesc în viaţa activă cu mari lacune şi cu multe piese lipsă care îi împiedică să aibă o imagine clară şi completă asupra realităţii economice. Mă întreb dacă nu cumva s-au creat intenţionat aceste goluri prin omisiune?

Cert este că băncile speculează necunoaşterea tinerilor. Prin proiectele lor de educaţie financiară, o mână de oameni se chinuie să FIXEZE propriile piese din puzzle. Ceea ce nu înţeleg tinerii este că piesele oferite de bănci nu se potrivesc perfect şi sfidează ordinea naturală a lucrurilor… Sunt nişte piese “contrafăcute” care imită prost piesele originale. Informaţiile din sfera financiară pe care le oferă tocmai sistemul financiar-bancar sunt nişte cârpeli ieftine şi de proastă calitate la problemele sistemice ale economie provocate tocmai de el, cel care se victimizează. Eu am înţeles aceste lucruri abia când m-am desprins din sistemul tradiţional de învăţământ.

Nu, nu am învăţat nimic util în facultatea de ştiinţe economice. Îi aştept aici pe profesorii care s-au perindat prin faţa mea cu aere de atotştiutori. Poate vor învăţa lucruri noi. Informaţiile transferate de ei nu se ridică la înălţimea titlurilor academice cu care se fălesc. Cei trei ani de facultate au fost o pierdere de timp: nu mi s-a oferit niciun fel de educaţie financiară. Nimeni nu m-a învăţat nimic despre bani după liceu… Bine că am făcut facultatea “la buget”. Altfel, m-aş fi simţit jecmănit de toţi banii. Peste ani, am înţeles mecanismul manipulării prin omisiune. Dar azi nu îmi pare rău. Poate că aşa a fost cel mai bine. Am primit direct de la viaţă cea mai dură lecţie de educaţie financiară şi vreau să o împărtăşesc cu oricine îşi doreşte să o afle.

Băncile sunt disperate. Cineva trebuie să plătească dobândă şi în viitor.

Imaginează-ţi cum ar fi arătat formulele predate în facultăţile de ştiinţe economice înainte de apariţia sectorului bancar. Nicio formulă nu ar fi depins de „DOBÂNDĂ”. Astăzi, dobânda sau rata dobânzii este inclusă în nenumărate formule de calcul. Dobânda este peste tot. Până şi în planul de conturi, unde „Cheltuielile privind dobânzile” a primit binemeritatul cont 666. Dobânda este o fiară. Dobâna este un monstru care continuă să crească de la an la an… Dobânda este în centrul economiei, ca un idol. Toţi îi sunt supuşi. Toţi aleargă după dobândă – unii ca să o câştige, alţii ca să o plătească.

Tot ceea ce face sistemul financiar-bancar este să oblige cât mai mulţi oameni să muncească pentru dobândă. Eşti plătitor de dobândă? Eşti fix ceea ce şi-a dorit sectorul bancar ca tu să devii. Cât timp suntem virgini din punct de vedere financiar, fiecare dintre noi suntem „viitori debitori” în ochii bancherilor. Şi chiar dacă acest episod din ceea ce se vrea seria „De toţi banii” nu este despre creditare, ci despre economisire, printre rânduri se citeşte disperarea băncii după noi plătitori de dobândă.

După ce dobânda a fost descrisă drept „un fel de premiu”, câteva minute mai târziu dobânda este „preţul banilor” sau „preţul plătit de bancă pentru că o împrumutăm cu banii noştri”. Se accentuează ideea că dobânda multiplică ceea ce pui deoparte, însă cu toţii ştim că dobânda la depozitele bancare nu ţine pasul cu rata inflaţiei. În plus, acea dobândă mai este şi impozitată cu 16%. Să facem şi un calcul simplu:

Dacă ai 10.000 de euro şi vrei să îi depui la bancă într-un depozit la termen pe 12 luni, cu rata dobânzii de 7% pe an, după 12 luni, dobânda încasată ar fi în valoare de 700-112 (impozit) = 588… Mai scade câteva comisioane şi probabil că dobânda va ajunge la 500 de euro în final. Cu o inflaţie de 5% “câştigul real” este de fapt 168 de euro.

Băncile au devenit PREA importante!

În România, a duce banii la bancă este un moment de mare solemnitate. Ideea de a ţine banii în bancă este foarte populară în special în rândul pensionarilor. Ei sunt primii care dau băncilor o importanţă mult prea mare. Nu doar că îşi duc economiile la bancă, ba mai şi aleg să îşi încaseze pensia pe un card de debit. Iar această atitudine s-a transferat la copii. Depozitele la termen au înlocuit vechile Librete de Economii de la CEC, iar bătrânii ţării încă se agaţă de bănci pentru a-şi “proteja” economiile modeste.

Însă marea problemă este că românii nu prea reuşesc să economisească. De ce? Din cauza veniturilor mici. Politica salariului minim pe economie nu este în sprijinul angajaţilor, ci în sprijinul sectorului bancar. Totul este bine orchestrat. O populaţie săracă este mai uşor de îndatorat. Când cheltuielile depăşesc mai mereu veniturile, populaţia este finanţată prin “overdraft” (descoperit de cont), prin credite de nevoi personale şi carduri de credit. Am fost de curând să văd filmul “Nuntă pe bani” al lui Mircea Bravo şi am fost ŞOCAT că acest mecanism de îndatorare a fost promovat chiar în cadrul filmului.

Dacă băncile nu au generat bogăţie în ultimii 30 de ani, oare nu au generat cumva sărăcie?

Tu realizezi că suntem o ţară atât de săracă încât statul a ajuns să ne dea bani de trai??? Statul a ajuns să finanţeze consumul populaţiei!!! Ajutoarele date celor cu pensii mici sunt precum nişte bani ieftini aruncaţi din elicopter… Ajutoarele pentru energie sunt tot o frecţie la picior de lemn. Economia românească este disfuncţională. Economia reală nu-şi mai poate plăti  propriile crdite şi să muncească în plus şi pentru creditele salariaţilor din bănci şi ale bugetarilor. E prea mult!!!

Oare de ce doctorii în economie evită să pună diagnosticul corect? Pentru că aşa cum în medicină, vindecarea bolilor nu este profitabilă pentru industria farma, nici în economie, vindecarea economiei nu este în interesul sectorului bancar. O naţiune bolnavă este profitabilă pentru companiile farmaceutice tot aşa cum o economie bolnavă şi săracă este profitabilă pentru sectorul financiar-bancar. România este o naţiune care trăieşte din ajutoare şi din credite. Cel mai frumos cadou pe care ni l-a făcut Ceauşescu înainte să moară a fost că ne-a lăsat o ţară FĂRĂ DATORII externe. Iar noi ce-am făcut? Suntem datori vânduţi la FMI şi la toate băncile din ţară…

Şi ştii ce nu se mai spune la facultatea de ştiinţe economice? Că toate TAXELE şi IMPOZITELE care se plătesc de fapt servesc la plata ratelor şi a dobânzilor la creditele contractate de guvern. Imediat după liceu, în cei trei ani de facultate, credeam că taxele şi impozitele finanţează marile proiecte de infrastructură… Dar pe măsură ce mi-am croit propriul drum spre izvorul bogăţiei am înţeles că tot ce face guvernul este să achite vechile credite cu noi credite… Îndatorează-te şi încearcă să faci la fel! Nu ai să poţi. Ştii de ce? Pentru că cineva s-a gândit ca pentru muritorii de rând să pună condiţia “No Ponzi”. De aceea nimeni nu se poate îndatora la infinit iar accesul la refinanţarea creditelor este îngreunat la maxim, aşa încât refinanţarea se adresează tocmai celor ce nu au nevoie de ea.

Un show de educaţie financiară care nu-şi merită banii

În fine, după ce invitaţii trec prin zodiac cu doamna Lili Sandu, domnul profesor de finanţe ne îndeamnă să ţinem foarte puţini bani în case şi să îi ducem repede către bancă. Mi s-a părut că asist la un fel de predică în care cineva îmi îndeasă pe gât o doctrină care nu este neapărat în interesul meu, ci al celui ce o predică. Suntem în 2023, iar cei ce aleg să economisească în afara sistemului bancar, pe “rit vechi”, sunt văzuţi ca fiind “fără educaţie financiară”. Ce ridicol! Câtă superficialitate! În asta constă inteligenţa financiară: în a ţine banii la bancă?

Ca o paranteză: o altă aberaţie îi aparţine lui Alex Zlăvog care într-un moment de inspiraţie spune: “chiar şi să investeşti la bursă este o muncă”. Pe bune? Cam aşa arată un om cu un puzzle al economiei incomplet. Până la vârsta aceasta acest om nu a înţeles că bursa este un altfel de casino… cu altfel de păcănele… Are o idee extrem de vagă despre mediul financiar-bancar. Şi fix asta se doreşte: ca banii să fie menţinuţi în ceaţă, cu păreri cât mai împărţite despre rolul şi beneficiile sistemului bancar. Astfel de invitaţi sunt INOFENSIVI – ei nu riscă să scoată ceva periculos pe gură.

Investiţiile la bursă sunt tot o formă de sfidare a ordinii divine. Dacă în articolul precedent am spus că recompensa vine în urma muncii, acum trebuie să mai spun şi că recompensa vine doar prin muncă. Investiţiile la bursă sunt promovate ca fiind o sursă de venit pasiv – adică de “bani nemunciţi” – bani care vin regulat, fără ca tu să depui niciun efort, decât “să laşi banii să lucreze pentru tine”.

Definiţia corectă a dobânzii

Acum ar fi bine să clarificăm care este adevărata definiţie a dobânzii:

Dobânda se naşte doar în cadrul relaţiilor de tip debitor-creditor şi reprezintă o sumă de bani obţinută fără niciun efort de către creditor în timp ce pentru debitor reprezintă de obicei o sumă de bani obţinută din muncă, prin efort fizic. În cazul băncilor, atât dobânda încasată cât şi cea plătită reprezintă bani “nemunciţi”, generaţi de terţi. Dobânda este costul transformării capitalului străin în capital propriu – “banii pentru care munceşti de două ori”.

Aşadar, în cadrul investiţiilor la bursă, fiecare investitor se comportă ca o bancă în miniatură şi “creditează” diverse companii cu scopul de a obţine un “randament”, adică o dobândă – bani “nemunciţi”. Tocmai cei ce datorează dobânzi aleargă să încaseze dobânzi, crezând că prin veniturile pasive oferite de investiţiile la bursă pot acoperi dobânzile datorate… Voi demonstra în curând faptul că o persoană nu se poate îmbogăţi câtă vreme plăteşte mai multă dobândă decât încasează.

Am vizionat videoclipul chiar în pagina dedicată programului FIT, iar dacă coborâţi mai jos, desigur, veţi găsi lucruri de bun simţ cum ar fi “De ce să-mi fac un buget personal?”… Imediat, însă, banca îşi prezintă “tăvălugul de opţiuni” – artileria grea reprezentată de toate produsele create pe baza economiilor ţinute în depozite. Cu alte cuvinte, banca atrage capitalul altora care să-i servească ei drept capital. Şi pentru că banca percepe mult mai multă dobândă decât plăteşte, este destul de lesne de înţeles cine se îmbogăţeşte cel mai repede în acest aranjament. Şi uite-aşa, cei bogaţi devin şi mai bogaţi iar inegalitatea socială se adânceşte şi mai mult.

De ce să nu-ţi ţii banii la bancă?

Pe scurt, iată cel puţin trei motive pentru care nu sunt de acord ca TU să îţi depui economiile în bănci:

1. Ca să nu mai întreţii sectoarele neproductive şi nocive ale economiei!

Băncile sunt o sferă neproductivă, parazitară, care există doar pe seama muncii celor din afara sectorului bancar. Ducându-ţi economiile la bancă, finanţezi un parazit şi hrăneşti un monstru care capătă tot mai multă putere şi influenţă pe măsură ce îşi sporeşte bogăţia pe seama celor înrobiţi de el.

2. Ca să nu renunţi la CASH!

A duce banii la bancă înseamnă să îţi transformi numerarul în bani electronici. Chiar dacă nu înţelegi pe deplin întregul mecanism, este suficient să ştii că depozitele bancare întreţin inflaţia şi tipărirea de „bani ieftini” din tastatură. Poate că banii ţinuţi acasă nu se înmulţesc, dar măcar nu amplifică răul pe care îl fac deja băncile în economie – adică nu favorizează generarea de noi şi noi credite purtătoare de dobândă.

3. Ca să menţii controlul deplin asupra finanţelor personale!

Atâta timp cât banii sunt la tine, tu decizi ce se întâmplă cu ei. Banca „plasează” banii tăi fără să îţi ceară ţie acordul. De exemplu, din depozitul nou creat de tine, banca poate acorda un credit unei firme concurente care în scurt timp se va dezvolta NENATURAL şi îţi va pune propria afacerea pe butuci. Pe moment nu vei înţelege ce se întâmplă… dar acum ai înţeles faptul că INDIRECT, prin sistemul bancar, ajungi să îţi faci rău cu mâna ta.Şi tu poţi să dai valoare economiilor tale şi să le foloseşti spre a face cu adevărat bine semenilor tăi. Decât să duci economiile la bancă, mai bine faci o faptă bună sau o donaţie unui ONG. În acest fel, poţi să fii sigur(ă) că banii tăi sunt o infuzie de bine, nu o infuzie de rău, în economie.

Aştept următorul episod din seria „De toţi banii” pentru a corecta ereziile economice răspândite de Banca Transilvania. Vă aştept tot aici pe toţi cei ce vreţi să păşiţi cu dreptul în viaţa de adult!