Thermomix pare să fie printre afacerile MLM ale momentului. Toate mămicile postează reţete pentru Thermomix! Fie că ai început să cochetezi cu o companie MLM încă din liceu, fie că nu… la un moment dat tot eşti invitată la o prezentare Thermomix. Sau mai bine spus…Thermo-MIC? Permite-mi să-ţi explic despre ce este vorba, pe larg!
La fel ca mine, poate că şi tu ai învăţat să găteşti în anii de liceu sau imediat după liceu. Nu-i aşa că cu toţii ne dorim să ne iasă perfect tot ce gătim? Thermomix promite multe, iar faptul că vine cu aplicaţia Cookidoo, plină cu reţete special concepute pentru Thermomix, face ca acest aparat să fie foarte tentant. Oricât de lăudat ar fi, până la urmă trebuie să recunoaştem că acest robot este cu mult supraevaluat. Şi nu, nu este doar un alt produs de LUX – este mai mult de-atât! În spatele lui se află un adevărat CULT!
Scurt istoric

Compania Vorwerk – cea care comercializează astăzi roboţii de bucătărie Thermomix şi aspiratorul Kobold – a fost înfiinţată în 1883, în Germania. La 140 de ani de la înfiinţare, însă, compania adoptă cel mai controversat model de dezvoltare al unei companii: network marketing sau multi-level marketing. Bineînţeles, ideea cunoscută şi ca „vânzări directe” (direct sales) a fost „furată” din America în anul 1930 de Werner, fiul patronului August Mittelsten Scheid.* În acest sistem, cei care intră ultimii sunt marii perdanţi, iar cei mai vechi sunt cei mai câştigaţi. Compania s-a adaptat mereu, inclusiv în timpul celui de-al doilea război mondial, dar şi după aceea.
Numărul de “consultanţi” a scăzut vertiginos în ultimii ani. Potrivit raportului anual de activitate din anul 2023**, compania Vorwerk avea 9.127 de angajaţi şi circa 94.200 de „distribuitori voluntari” pe tot globul. În 2022, compania beneficia de „sprijinul” a peste 213.000 de voluntari, iar în 2021, numărul acestora a fost de peste 577.000. În ciuda scăderii drastice a numărului de „angajaţi neangajaţi”, vânzările s-au menţinut cam la acelaşi nivel în toţi aceşti ani.
Compania deţine pe post de momeală două magazine “de prezentare” – în Frankfurt am Main şi Cologne – dar singurul canal de vânzare este prin “intermediari”, prin network marketing.
Thermomix astăzi
Cât de mare este Thermo-MIC? Cu un bol de doar 2,2 litri, acest reşou se prezintă drept „robotul care le face pe toate” – deşi tot ce face este să încălzească şi să paseze ceea ce bagi în el. Aaaa… mai are şi un cântar încorporat. Mai multe „funcţii”, mai multe şanse ca să se strice câte ceva…
Dar ca să-ţi şi iasă o mâncare comestibilă, ai nevoie de reţete pas cu pas pentru Thermomix care se află în aplicaţia Cookidoo. Aplicaţia – ai ghicit – îţi va genera încă o cheltuială fixă lunară.
Este foarte important să defineşti corect ceea ce vezi în faţa ochilor! Altfel, distribuitorii vor încerca să te păcălească. Îţi vor prezenta aparatul drept „invenţia secolului”. Thermomix de la Vorwerk a generat o isterie în rândul proaspetelor mămici bogate, disperate să socializeze şi să mai câştige un ban în plus… Nu sunt gospodine perfecte şi nu aspiră să devină. Vor doar să prindă şi ele valul şi să devină influencer. Iar timp au din belşug…
E la modă să vinzi şi să cumperi Thermomix
Cum ar arăta prezentarea perfectă la Thermomix? Ca şi melodia trioului Peter, Paul and Mary – The Marvelous Toy. Mă pufneşte râsul…
Aragaz cu un ochi care vine cu o crăticioară detaşabilă?
Ecran tactil cu reţete gata de preparat?
Se învârte? Taie? Mărunţeşte?
Încălzeşte şi dospeşte?
Nu mai sta pe gânduri! De ce să-ţi mai faci alte calcule? E clar că ai nevoie de Thermomix ca de aer, chiar dacă ai deja încă 10 roboţi de bucătărie care fac fix acelaşi lucru, dar separat… Şi pe care oricum nu îi foloseşti pentru că ţi-e groază să îi cureţi după fiecare utilizare. De fapt, Thermomix TM6 aşa şi este prezentat: „Thermomix® TM6 înlocuiește peste 20 de aparate de bucătărie într-un singur robot de mare putere, compact, elegant, versatil și inovativ.”
Dar hai să fim serioşi: chiar vei renunţa la celelalte aparate de prin bucătărie? Parcă niciodată nu putem avea „suficienţi” roboţi de bucătărie. A avea blatul din bucătărie plin de aparate electronice este semn de bogăţie, nu-i aşa? Consultanţii Vorwerk România nu sunt şi consultanţii tăi “financiari”. Mai pe şleau, pe ei nu neapărat îi interesează dacă achiziţia ţi-ar da peste cap finanţele personale şi te-ar aduce în pragul falimentului personal. Da, e drept că îl poţi achiziţiona în (multe) rate. Dar chiar ai nevoie de această cheltuială în plus în următorii ani?
Găteşti mai sănătos cu Thermomix?
După 36 de ani de viaţă, am înţeles că nu roboţii de bucătărie mă ajută să gătesc mai sănătos, ci ingredientele şi modul de preparare. Aceleaşi reţete pentru Thermomix pe care le găseşti în aplicaţia Cookidoo le poţi găti în oale, tigăi şi vase obişnuite, poate chiar mai încăpătoare, folosind tehnici variate care dau mâncării nu neapărat mai mult gust, ci o varietate mai mare de texturi.
Ce vor face reprezentanţii care ţin prezentări Thermomix? Vor încerca să te facă să te simţi vinovat(ă) pentru că nu găteşti sănătos… Marketingul bazat pe învinovăţire şi pe exploatarea sentimentului de vină prinde bine mai ales în rândul mămicilor bogate care tocmai pentru că au posibilităţi ar trebui să ofere familiei lor „TOTUL” – inclusiv ultima fiţă în materie de roboţi de bucătărie.
Prezentările MLM sunt o copie fidelă a unei predici… La demonstraţii, consultanţii prezintă robotul Thermomix drept un „salvator” pentru femeile independente şi pline de bani inspiraţi fiind de pastorii care îl prezintă pe Isus Hristos ca Salvator al întregii omeniri în bisericile evanghelice.
Afacerile MLM – raiul feministelor
Cel mai adesea, un demo Thermomix va fi susţinut de o femeie. Succesul afacerilor de tip MLM în rândul doamnelor şi domnişoarelor se poate explica prin faptul că acest gen de “afacere” le oferă femeilor o SCENĂ, un “AMVON” de la care să vorbească cu autoritate, precum un pastor într-o biserică… Fac această comparaţie întrucât companiile MLM par să găsească un teren fertil inclusiv în mediul evanghelic (la fel ca şi în SUA, de unde a pornit această idee de afacere). Organizând prezentări MLM, femeile se simt importante şi ascultate. Se simt “EMPOWERED” – învrednicite, împuternicite. Nu potenţialul de câştig devine atrăgător, ci posibilitatea de a sta în faţa unor oameni, plină de încredere, vorbind cu aplomb ca o adevărată femeie de afaceri.
Afacerile MLM sunt replica feministelor (creştine) la mediul bisericesc dominat de bărbaţi. Ele au în sfârşit un loc unde să vorbească vrute şi nevrute… iar dacă reuşesc să vândă şi un Thermomix, cu atât mai bine.
Cheia succesului?
Urmează să ai o prezentare pentru Thermomix? Succesul unei prezentări MLM depinde de cât de mult ai ajuns să DIVINIZEZI produsul sau produsele pe care le promovezi. Cele mai înfocate susţinătoare îşi alintă reşoul drept “Thermie”… Şi nici nu-şi dau seama cum micuţa lor “comunitate” se transformă într-un CULT exclusivist.
Dar ţine minte: ca să găteşti sănătos, nu ai nevoie de toate accesoriile pentru bucătărie, ci de ingrediente proaspete, de calitate…
Cât despre reţete… E plin internetul de ele! N-ai nevoie de cele 9000 de reţete pentru Thermomix din Cookidoo!
Cine este Thermomix Friend?
Este fratele mai mic al lui Thermomix TM6. Sau… „al doilea ochi de la aragaz”. Este tot un fel de reşou care nu funcţionează separat, ci doar împreună cu Thermomix TM5 sau TM6. Practic – în loc să faci de mâncare pe aragaz, în două cratiţe de 100 de lei, faci în doi roboţi de bucătărie, care împreună costă 10.000 de lei. Dar, stai! Dacă vrei şi nişte accesorii drăguţe, mai scoţi din buzunar încă câteva mii de lei… Şi uite-aşa, Thermomix tocmai îţi face o gaură de toată frumuseţea în bugetul familiei, chiar dacă îl cumperi în 24 de rate fără dobândă.
Cam acesta este raţionamentul pentru a nu cădea în plasa companiei Vorwerk care pe lângă Thermomix mai vinde şi aspiratorul Kobold.
Dacă nu-ţi permiţi să cumperi un produs cu banii jos, înseamnă că nu ţi-l permiţi. PUNCT! Şi de la capăt cu alineat…
Cât costă Thermomix de la Vorwerk?
1495 EUR. O mie patru sute nouăzeci şi cinci de euro – da, nu şi-au permis să pună preţul în lei ca să nu se sperie mămicile din prima… şi ca să pară mai „cool”…
Cât costă Thermomix în lei? 7475 lei, dacă considerăm că 1 euro valorează 5 lei. Totuşi, preţul în euro păstrează iluzia „calităţii germane”. Dar pentru mămicile bogate, preţul nu este o problemă.
Nu ţi se pare ciudat faptul că afacerile de tip MLM, care vând produse la preţuri supraevaluate şi cu mult peste posibilităţile majorităţii, au un succes enorm tocmai în ţările sărace?
Ca să ajungă în top 10 companii MLM din România, compania germană Vorwerk profită şi ea de românii din clasa de mijloc şi de sus, iar piaţa ţintă o reprezintă mămicile bogate, care au îndemnizaţii mari, iar mai nou, şi-au redescoperit pasiunea pentru gătit… Doar vor să-i ofere bebicului tot ce n-au mâncat ele când au fost mici! Oare cum s-au descurcat mamele lor fără un astfel de “ajutor” în bucătărie?
Cookidoo: aplicaţia cu reţete pentru Thermomix
60 de euro pe an – atât costă abonamentul la Cookidoo – aplicaţia cu reţete pentru Thermomix.
Se poate şi fără? Probabil că da, însă atunci, acest robot de bucătărie ar fi ca un telefon fără cartelă… Nu îl poţi folosi „la capacitate maximă”. Ai nevoie de reţete pentru Thermomix, adaptate la funcţiile aparatului, ca să nu dai greş. Mai concret… această aplicaţie cu reţete este fix ca abonamentul la telefonie – deşi nu îl vrei, eşti oarecum constrâns să ţi-l faci.
Cum devii reprezentant Vorwerk ca să vinzi şi tu Thermomix?
Este suficient să îţi cumperi un aparat ca să te alătiro şi tu comunităţii de VOLUNTARI înfocaţi care muncesc pentru compania germană fără a se bucura de beneficiile unui angajat legal, cu acte în regulă (asiugrare de sănătate, vechime în muncă, concediu medical, salariu lunar, tichete de masă şi alte beneficii). Poţi să îţi iroseşti şi tu timpul tău preţios oferind prezentări ale plitei cu un singur arzător la preţ de 5 plite electrice cu 4 arzătoare. Desigur, compania pretinde ca aceşti “reprezentanţi” să opereze sub o formă juridică legală cum ar fi un PFA, II sau SRL… Dar asta nu înseamnă că sunt angajaţii companiei, ci că şi-au generat singuri o cheltuială fixă anuală (impozite, taxe, asigurare de sănătate etc.) care nu e sigur că va fi acoperită din comisioane.
Află mai multe despre dezavantajele afacerilor de tip MLM!
O teorie psiho-socială pentru cele ce aspiră să devină reprezentante Vorwerk în România
Când am vorbit despre compania Chogan, am scos în evidenţă faptul că afacerile MLM sunt dominate de femei. În network marketing sunt implicate atât femei cu posibilităţi financiare mai reduse, cât şi femei înstărite. Thermomix se vrea a fi un produs de top dedicat femeilor, ca de altfel majoritatea produselor vândute de MLM-işti. Din punct de vedere social, însă, este puţin probabil ca o femeie cu venituri mici să aibă în cercul de prietene mămici bogate, dispuse să cumpere tocmai de la ea un Thermomix TM6. Cel mai probabil, mămicile bogate preferă să cumpere tot de la o femeie înstărită acest produs exclusivist, „de lux”… echivalentul unui Porsche în rândul roboţilor de bucătărie. Avem noi românii o vorbă: ban la ban trage!
Mergând pe intuiţie, ceva îmi spune că femeile cu venituri mici au ca şi cliente alte femei cu venituri mici, iar femeile cu venituri mari au la rândul lor cliente bogate, pentru care banii nu sunt o problemă. Deci, dacă te afli în categoria defavorizată, s-ar putea ca afacerea cu Thermomix să nu-ţi aducă niciun câştig financiar, ci doar multă bătaie de cap deoarece nu eşti suficient de bine conectată cu alte „mămici bogate”. E ca-n junglă! O lege nescrisă…
Din păcate, mămicile CU Thermomix tind să le trateze cu dispreţ pe mămicile FĂRĂ. Această atitudine e frecventă în network marketing. Cam toţi cei ce nu vor să facă parte din “reţeaua” ta devin duşmani. Am experimentat lucrul acesta în puţinele interacţiuni cu reprezentanţii Amway care îi privesc cu scârbă pe cei ce nu devin “voluntari” şi refuză să cumpere toate cărţile lor de “dezvoltare personală” – adevăratul business din spate. A nu avea un Thermomix devine astfel un fel de handicap… Dar se poate trăi cu el!
Cine întreţine CULTUL Thermomix?
Susţinătoarele înfocate ale companiei Vorwerk sunt mămicile care au avut întotdeauna note mari în liceu şi la facultate. Tocilarele premiante adoră să se dea la întrecere între ele şi să câştige premii. Companiile MLM reproduc într-o oarecare măsură mediul competitiv din şcoală, iar fostele eleve conştiincioase abia aşteaptă să îşi demonstreze încă o dată valoarea. Cele care se regăsesc în cultul Thermomix nu mai au simţul penibilului. Tot ce vor este să fie premiate… pentru că sunt gospodinele ideale!
***
Review Thermomix: un aparat care NU le face pe toate!
Vrei o părere sinceră şi onestă despre Thermomix? Hai să-i spunem pe nume: REŞOU cu 1 ochi, MIXER şi CÂNTAR electronic – trei în unu.
Minusurile acestui robot de bucătărie vor începe să ţi se dezvăluie cu cât îl foloseşti mai mult.
Nu poate să prăjească.
Nu poate să rumenească.
Nu poate să gătească cantităţi mari.
În plus, ocupă aproape la fel de mult spaţiu ca şi o plită electrică cu 4 ochiuri care costă 10% din preţ.
Aproape sigur vei avea nevoie şi de o plită sau de un cuptor pentru a prepara unele reţete pentru Thermomix din aplicaţia Cookidoo. Şi cu siguranţă vei mai avea nevoie şi de oale şi de tăvi… Aparent, pare să promoveze minimalismul… Dar de ce minimalismul trebuie să coste o avere???
Alege Thermomix TM6 dacă vrei să prepari doar terci pentru bebeluşi!
Thermomix TM6 este perfect pentru a prepara mâncare pentru bebeluşi. Sau sună mai fancy piureuri şi supe creme? Tot una e. Cu acest mixer, blender şi fierbător poţi prepara mâncare lichidă, ca pentru bebeluşi, vârstnici şi muribunzi… Aceeaşi textură de fiecare dată! Garantat!
Nu vrei ca Thermomix să îţi ciopârţească tot ce bagi în bol? Atunci trebuie să cumperi accesoriul care protejează ingredientele de lamele ascuţite ale robotului. Oh… era să uit. Protecţiei pentru lame i s-a mai dat încă o „funcţie” – aceea de „curăţător de legume”. De aceea costă 50 EUR. Vezi ce multe ştie să facă? Vezi “inovaţia germană”?
Alege Thermomix TM6 ca să prepari o masă doar pentru doi adulţi
Fără supliment! Căci e o plăcere să stai toată ziua în bucătărie şi să prepari mâncare pentru fiecare masă a zilei. Până la urmă, cumperi un robot ca să îi dai de lucru, nu pe post de bibelou.
Alege Thermomix TM6 dacă eşti dispus(ă) să înveţi lucruri noi
Vrei să înveţi cum să foloseşti încă un aparat sofisticat? Nu e ceva imposibil, dar necesită totuşi un efort intelectual. Asta dacă vrei să profiţi la maxim de tot ceea ce ştie să facă. Dacă nu ai chef să înveţi cum funcţionează, ce accesorii are şi cum se pot integra, mai bine rămâi la gătitul clasic.
În plus, dacă vrei să devii reprezentant, dat fiind faptul că înglobează o tonă de tehnologie, maşinăria aceasta nu este pentru bunicuţele bogate, cu pensii dolofane, care încă au telefoane cu butoane. Acest lucru îţi va îngusta “piaţa” şi te va forţa să te adresezi mămicilor bogate şi tinere.
Acest robot de bucătărie, oricât ar părea el de sofisticat, nu oferă nicio inovaţie. Este doar un produs oarecare vândut la un preţ exorbitant, cu mult supraevaluat. Dacă Vorwerk ar introduce Thermomix TM6 şi Thermomix Friend şi în marile magazine – la acelaşi preţ! – nu le-ar cumpăra nimeni!!! Nici măcar mămicile bogate. Dar cu ajutorul modelului de marketing bazat pe „marea trimitere”, într-un cadru mai restrâns, şi această afacere MLM pare să prospere chiar şi într-o ţară săracă precum România.
* Sursa: https://www.vorwerk-group.com/en/home/press/press-releases/vorwerk-looks-back-on-140-years-of-success-story
** Sursa: https://annual-reports.vorwerk.com/2023/assets/downloads/VOR_23_EN_Gesamt.pdf
Sunt Molcuţ Teofil Marius – antreprenor, florar şi economist cu 18 ani de experienţă. Obişnuit să străbat drumuri neumblate încă de pe vremea când eram editorul primei reviste de design floral din România – Florists Only, nu îmi este frică să mă avânt spre necunoscut. Din contră, cred că acolo putem găsi adevărate comori. Site-ul dupaliceu.ro s-a născut din dorinţa de a oferi tinerilor adulţi o înţelegere mai clară a realităţii economice. Având o perspectivă corectă asupra realităţii, ne vom putea bucura cu toţii de rodul muncii noastre şi vom putea transforma anii de viaţă activă în cei mai frumoşi ani…