Primul meu card de credit de la BCR – cum am risipit 2700 lei luaţi “doar cu buletinul”?

Era vara anului 2006. Încă nu se uscase bine cerneala de pe diploma de bacalaureat. Aveam 18 ani şi toată viaţa înainte… Atunci făceam primii paşi pe piaţa muncii. Eram angajat la firma părinţilor mei, doar in acte. Acest “statut” îmi lărgea orizontul. Statutul de angajat îmi oferea de acum posibilitatea de a obţine primul card de credit. Eram “bancabil”, după cum le place bancherilor să spună.

Urma să devin unul dintre sclavii care muncesc cuminţi pentru profitul băncilor.

Acte necesare pentru primul card de credit de la BCR

Dacă astăzi poţi să aplici pentru un card de credit la BCR direct în aplicaţia mobilă George, în 2006, birocraţia era în floare.

Ca oricare elev care termină liceul cu note mari şi cu media 9,72 la BAC, simţeam că merit o recompensă. Aşa că m-am lăsat sedus de reclamele difuzate de Altex la acea vreme. Cine nu şi-a luat un credit “doar cu buletinul”? Suna aşa de bine! Însă lucrurile nu erau chiar atât de simple. De fapt, minciuna, dezinformarea şi clauzele abuzive sunt bine cimentate în fundaţia sectorului bancar. [În plus, pe vremea guvernului Tăriceanu, cred că toţi românii s-au supraîndatorat. (Iar azi regretă cu siguranţă.) Administrarea PNL a pus mereu creditele mai presus de muncă…]

În realitate, pe lângă actul de identitate, a trebuit să duc şi o adeverinţă de venit (dovada unui venit regulat şi stabil). Nu a fost nicio problemă. Creditul mi s-a aprobat pe loc. Tocmai obţinusem primul card de credit / card de cumpărături de la BCR. Şi nimeni nu m-a întrebat dacă eu chiar încasez în mână salariul din acte. Practic, am obţinut un credit cu cifre fictive.

Primii mei bani “invizibili” în care am crezut cu adevărat

Atunci, băncile nu aveau acces la toate datele personale, ca şi acum, cu un singur click. Şi nici eu nu ştiam că, de fapt, mie banca mi-a dat tot o sumă de bani fictivi, care nu există în realitate. Eu n-am primit banii cash, ci sub formă de bani “electronici”, bani “pixeli” tipăriţi din tastatură. Am avut nevoie de 10 ani de studiu al creditului ca să înţeleg că aceşti bani sunt nu doar invizibili, ci şi inexistenţi – ei nu au acoperire în numerar, ci există prin forţa minţii (prin credinţă) şi prin iluzia întreţinută de bancomate.

Limita de credit de care am beneficiat a fost de circa 2.700 lei. Suma minimă de plată ţin minte că era în jur de 65 de lei. Dar nimeni nu m-a informat atunci că dacă voi achita doar suma minimă de plată, voi ajunge să plătesc o dobândă uriaşă pentru acel credit. Orbit de belşugul care căzuse peste mine din cer, n-am ieşit din magazinul Altex până când nu am luat aparate electronice de toţi banii.

Fiindcă am cheltuit tot creditul fix când l-am primit, soldul cardului de credit era 0. În acte, banca urma să transfere banii direct în contul magazinului Altex. Eu nici măcar nu am pus mâna pe creditul care mi s-a acordat.

Ce mi-am cumpărat pe credit de la Altex?

Prostii!

Am risipit 2.700 lei pe nişte produse electronice care astăzi sunt piese de muzeu. Tehnologia a evoluat atât de rapid încât la scurt timp după achiziţia acelor produse am început să regret că le-am cumpărat.

Acum, când privesc în urmă, îmi dau seama că am irosit primul credit pe patru produse de care mă puteam lipsi:

• un telefon mobil Nokia, cu taste (de care m-am folosit 10 ani – până când s-a dezintegrat);
• un televizor color (cu tub catodic, model care s-a demodat în mai puţin de 2 ani, când au intrat pe piaţă televizoarele cu plasmă);
• o cameră foto digitală Panasonic (pe care am udat-o din greşeală în prima lună şi nu a mai pornit);
• un DVD player pe care l-am folosit foarte rar.

Cât m-a costat?

După cum am spus, suma minimă de plată era atunci între 60 şi 70 lei. Nu era mare. Iar o bună bucată de timp m-am ţinut de plăţi şi nu am avut nicio problemă. Totuşi, eram foarte dezamagit de faptul că plăteam o rată lunară pentru un produs pe care nu îl mai foloseam – camera foto. Acel aparat a costat 1.000 lei. Nu după mult timp mi-am cumpărat altul, dar de data aceasta, cu banii jos.

A fost un credit scump! M-a costat liniştea mea. A fost un credit care s-a ţinut scai de mine. Pur şi simplu parcă nu reuşeam să scap de el. Era precum acel ţânţar enervant care nu te lasă să adormi liniştit. Pe cât era de mic, pe atât era de sâcâitor.

Şi pentru că nu mi-a explicat nimeni cum funcţionează un card de credit, am făcut greşeala de a retrage de la bancomat (!) banii acumulaţi în urma plăţilor făcute. Nu a durat mult până când am pierdut controlul asupra ratelor. Am ajuns să plătesc când îmi aduceam aminte. Plăteam cum puteam, dar nu mai ţineam cont de data scadentă. Nu eram o persoană rău intenţionată. Nu aveam de gând să nu îmi mai achit datoria. Eram doar indisciplinat din punct de vedere financiar. Eram fix aşa cum îşi dorea sistemul bancar. Iar ca mine erau mulţi.

Executat silit

Într-o zi m-am trezit nu doar în biroul de credit ca rău platnic, ci şi “vândut” la o firmă de recuperare a creanţelor – EOS KSI.

Nu m-am panicat, deoarece şi părinţii mei au mai avut restanţe la credite. Şi ei primeau telefoane de la firme de recuperare si am învăţat să le închid gura cu promisiuni… Ştiam să trag de timp. Dar nu era în avantajul meu. Îmi cream singur situaţii stresante. Eram pe punctul să repet aceleaşi greşeli pe care le-au făcut şi părinţii mei. Dar m-am trezit la timp şi am făcut tot ce trebuie ca să nu merg şi eu pe acelaşi drum… Iar ce am făcut, îţi voi spune pe larg în cartea Planul de economisire.

Pe mâna recuperatorilor

Telefoanele de la EOS KSI mă iritau la maxim. Vocea distantă şi detaşată de la capătul firului nu era vocea unei femei normale şi empatice, ci a unei femei dezumanizate şi indiferente. Cum poate cineva să muncească în acest domeniu??? Şi cu cât mă sunau mai des, cu atât mă simţeam mai umilit. De fapt, în aceste discuţii telefonice impersonale, chiar eram umilit. Dispreţul cu care eram tratat şi faptul că se pornea mereu de la premisa că eu, ca debitor, nu am de gând să îmi plătesc datoria, ma întărâta şi mai tare. Mi se părea că sunt chiar îndreptăţit să refuz a mai efectua vreo plată pentru acel card de credit de la BCR.

Văzând câtă lipsă de flexibilitate există in sistemul bancar (şi la recuperatorii de creanţe), am decis să plătesc datoria în ritmul meu, indiferent de reactia de la capatul firului. Ce meserie jegoasă trebuie să fie cea de “recuperator de creanţe”! Probabil că cei din birourile EOS KSI cred că sunt mari justiţiari şi eroi ai naţiei, pe când ei nu sunt decât un mic rulment in ciclul datoriilor.

Cum am scăpat de primul meu card de credit?

Am plătit ani buni pentru cele câteva produse electronice de care chiar nu avusesem cu adevărat nevoie. Din câte reţin, cei de la EOS KSI m-au sunat ultima dată ca să îmi facă o ofertă, o reducere semnificativă. Atunci am achitat 1.100 lei şi am închis cardul de credit. Parcă mi s-a luat o piatră de pe inimă…

Nu ştiam pe-atunci că “dreptul la banking” este opţional.

Când am terminat liceul, nu mi-a spus nimeni că pot să optez şi pentru viaţa fără credite.

Nu înţelegeam că mare parte din activităţile incluse sub termenul acesta simandicos de “banking” sunt de fapt servicii poştale – transferul de bani CASH prin mandat poştal a fost înlocuit de transferul de bani ELECTRONICI (invizibili) dintr-un cont bancar în altul. Bunicii mei au trăit bine mersi neconectaţi la sectorul bancar. Pe vremea lor, Poşta Română intermedia transferul de bani de la o persoană/firmă la alta şi efectua fix operaţiile curente pe care le efectuează băncile astăzi. Îmi aduc şi acum aminte cum, în clasa a IV-a, am fost învăţaţi să completăm un mandat poştal. Azi, însă, până şi copiii au aplicaţii bancare instalate pe telefon şi propriile carduri.

Acum, privind în urmă, nu doar la primul meu credit, ci la toate creditele pompate de bănci în economie, îmi dau seama că nu ne putem îmbogaţi prin credite. Sunt o iluzie şi o amăgire. Nu doar că băncile ne mint pe faţă, dar ne minţim şi noi singuri. De ce este România printre cele mai sărace ţări din Europa după toate creditele acordate de bănci în ultimii 20 de ani? Creditele sunt precum medicamentele pentru răceala: ele nu tratează cauza bolii (a sărăciei endemice), ci doar simptomele.

Primul meu card de credit de la BCR m-a învăţat cel puţin 6 lucruri:

1. Nu este OK să accesezi un credit imediat după liceu.

SFAT: amână cât de mult poţi accesarea primului credit! Ştiu că este extrem de tentant să apelezi la un card de credit pentru a-ţi cumpăra un telefon mobil mai performant. Sfatul meu este să NU te îndatorezi pentru niciun fel de aparat electronic. Dacă nu îţi permiţi iPhone 15 acum, nu înseamnă că nu îţi vei permite niciodată un telefon performant. Învaţă să trăieşti în limitele posibilităţilor tale! Fii onest! Nu masca realitatea cu un credit pentru a părea ceea ce nu eşti!

2. Elevii de clasa a XII-a au nevoie de o educaţie financiară sănătoasă.

Doar o educaţie financiară neacaparată şi neinfluenţată de bănci şi traderi îi poate ajuta să valorifice la maxim rodul muncii lor încă de la primul salariu;

SFAT: toate programele de educaţie financiară promovate şi sponsorizate de bănci au ca unic obiectiv îndatorarea tinerilor.  Ignoră sfaturile şi recomandările care vin din zona de banking sau din sfera de influenţă a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) (companii de asigurări şi platforme de trading). Şi nu renunţa la banii CASH! Nu ceda tentaţiei de a folosi exclusiv cardurile, telefonul şi ceasul pentru plăţi. Sectorul bancar, la fel ca şi companiile MLM de altfel, încearcă să atragă noi şi noi “clienţi” care să menţină sistemul în funcţiune.

3. Este mai bine să-ţi cumperi lucrurile pe care ţi le doreşti după ce economiseşti, decât să cumperi acum şi să plăteşti mai târziu.

Când trebuie să te desparţi de o sumă de bani economisită cu greu, banii au altă valoare, iar priorităţile s-ar putea să se schimbe!

SFAT: Dacă vrei să laşi în urma ta o economie mai sănătoasă decât cea pe care ai găsit-o, revino la ciclul natural muncă-recompensă. Câtă vreme vei obţine recompensa înainte să munceşti pentru ea, economia va funcţiona pe invers.

4. Copiii tind să moştenească obiceiurile proaste ale părinţilor. Părinţii indisciplinaţi financiar formează fii risipitori.

SFAT: Fă o prioritate din FIŞA ZILEI – completează cu conştiinciozitate toate cheluielile şi veniturile tale. În acest fel, vei deveni mai disciplinat din punct de vedere financiar şi vei reduce risipa de bani din viaţa ta.

5. Sistemul bancar este nemilos.

Te seduce prin reclame ademenitoare, iţi promite marea cu sarea, pozează în prietenul tău cel mai bun doar ca să te trădeze la prima plată făcută cu întarziere.

SFAT: Limitează la strictul necesar interacţiunea cu băncile şi redu numărul de aplicaţii bancare instalate pe telefonul tău. Încearcă să utilizezi serviciile unei singure bănci.

6. Creditele nu îmbogăţesc.

Desigur, vom auzi numai şi numai poveşti de succes… Dar realitatea este cu totul alta. Şi nu doar că o vedem. O şi trăim. România nu s-a ridicat prin creditele acordate de bănci în cei 34 de ani de capitalism. Suntem tot a doua cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană. Iar “doctorii în economie” nu au curajul să pună degetul pe rană.

SFAT: Fiecare credit eliberat în economie distorsionează realitatea economică. Cu ajutorul creditelor, oamenii săraci se comportă ca şi cum ar fi bogaţi, iar antreprenorii fără capital, se comportă ca şi cum ar avea capital. Dacă înţelegi cât de toxice sunt creditele pentru economie, atunci trebuie să poţi trăi şi fără ele. Creditele sunt precum ţigările: ele nu fac rău imediat, ci în timp.

Aceasta a fost povestea primului meu card de credit de la BCR – 100% reală şi neinventată. După cum ai văzut, oamenii pot să ajungă în rahat financiar nu pentru că nu au bani sau pentru că sunt rău intenţionaţi. Ci pur şi simplu din cauză că sunt indisciplinaţi financiar. Aşadar, ca să fii inteligent financiar, mai întâi trebuie să fii disciplinat şi să ţii o evidenţă riguroasă a banilor personali.