După liceu: de ce continuăm să învăţăm? Ce ne motivează să căutăm un loc de muncă?

Se spune că omul cât trăieşte învaţă. Iar a învăţa din greşelile altora este mai ieftin decât să înveţi din propriile greşeli. Aceste lucruri m-au determinat să inventez o şcoală clandestină – dupaliceu.ro – şcoala de după şcoală în care fiecare absolvent de liceu să poată contiuna descoperirea lumii şi după părăsirea sistemului clasic de învăţământ. Trebuie să continuăm să învăţăm pentru a ne asigura că vom găsi job-ul perfect printre mii şi mii de oferte de locuri de muncă.

Învăţăm CA SĂ muncim dar nu şi CUM să muncim la primul loc de muncă

Şcoala ar trebui să ne pregătească pentru piaţa muncii şi pentru primul loc de muncă. Şcoala “programează” viitori angajaţi, dar nu neapărat nişte angajaţi buni. Desigur, există şi angajatori care oferă calificare la locul de muncă. Dar ca viitor angajat, nu e suficient să ştii că trebuie să munceşti. Mai trebuie să ştii şi CUM să munceşti, ceea ce presupune dobândirea de cunoştinţe suplimentare (know-how) prin cursuri de formare profesională sau programe de specializare universitare şi post-universitare.  Ca să fii un angajat bun, nu trebuie să te opreşti din învăţat. Mare atenţie la specializările fără viitor!

Chiar dacă acest aspect pare de la sine înţeles, viaţa de după liceu ascunde şi alte mistere. Acest lucru se datorează în mare parte faptului că în 12 ani, şcoala nu reuşeşte să le ofere elevilor o imagine completă asupra economiei şi realităţii în care vor intra ca tineri adulţi. Cei care au absolvit liceul în perioada comunistă, au păşit în capitalism cu goluri imense – educaţia primită nu i-a pregătit pentru economia de piaţă. Nu doar că am plătit un preţ imens pentru libertate în decembrie 1989 – noi continuăm să plătim şi acum cu vârf şi îndesat preţul libertăţii căci am trecut de comunism la individualism – de la o formă de îndoctrinare la alta.

Dacă în comunism, îndoctrinarea ideologică se făcea pe faţă, fără ascunzişuri şi ocolişuri, în capitalismul nostru, îndoctrinarea în spirit capitalist îmbracă forme mult mai subtile, însă cel mai adesea ia forma omisiunii şi a manipulării.

Prin omisiune, nu eşti minţit, dar nici nu ţi se spune TOT adevărul. Astfel, eşti lăsat cu mai multe „piese de puzzle lipsă” motiv pentru care apare o stare de confuzie şi dezorientare. După liceu, fără să realizezi lucrul acesta, eşti expulzat în societate cu o imagine înceţoşată asupra realităţii economice şi asupra sensului vieţii… Ai un oarecare bagaj de cultură generală şi idei vagi despre anumite fenomene sociale sau economice, dar nu reuşeşti să faci conexiuni şi să vezi dincolo de aparenţe. Nu eşti în stare să citeşti printre rânduri. Iar ca tine sunt alte câteva milioane… O astfel de populaţie devine uşor de manipulat. Când nu ştii în ce crezi cu adevărat, tinzi să crezi orice.

În cei 12 ani de studii, fără să îşi dea seama, profesorii predau o programă care nu oferă nişte piloni de sprijin pentru ceea ce urmează… Viaţa de după liceu te aruncă în mijlocul unui mediu economic pe care nu îl înţelegi deloc, căci în anii de liceu ai studiat economia timp de un an (în clasa a XI-a), doar o oră pe săptămână… şi poate şi de la acea oră ai cam chiulit. Nu este vina profesorilor că programa este CENZURATĂ în aşa fel încât să producă indivizi programaţi să acţioneze după un anumit tipar.

Iată cum arată drumul ideal pe care ar trebui să îl urmeze fiecare absolvent de liceu:

BAC -> (opţional) Facultate -> primul loc de muncă -> PRIMUL CREDIT BANCAR -> căsătorie -> credit ipotecar/imobiliar -> credit de nevoi personale 

De la ultimul etaj al Casei Poporului, elevii sunt văzuţi ca nişte jucării cu cheiţă sau ca nişte roboţei care trebuie să răspundă la nişte comenzi inoculate în mintea lor, mai direct sau mai subtil. Fie pe faţă, fie prin omisiune… (Ca o paranteză: mulţi elevi îşi doresc să devină programatori, dar nici nu realizează că între timp chiar ei sunt cei “programaţi”…)

Manualele şcolare sunt pline de informaţii dispersate – câte puţin din fiecare domeniu. Orele de dirigenţie sau săptămâna „Şcoala altfel” sunt insuficiente pentru a pregăti informal elevii pentru viaţa de după liceu sau pentru a le vorbi despre bunele practici în administrarea finanţelor personale. Primele care au profitat de această „omisiune” au fost băncile. În mare grabă, ele au şi pus la punct programe „naţionale” de educaţie financiară – BNR a sponsorizat tipărirea manualelor scrise de Ligia Goloşoiu-Georgescu, Banca Transilvania a lansat FIT – Finanţele pe Înţelesul Tuturor, iar BCR a lansat „Şcoala de bani”. Iată cât este de mare interesul pentru VIITORUL FINANCIAR al viitorilor absolvenţi de liceu! Tocmai cei ce distrug economia pozează în eroi! Îmi aduc aminte cu cât entuziasm au început învăţătoarele şi educatoarele să le predea copiilor “educaţie financiară” după manualele tipărite de BNR, fără să-şi dea seama că nu fac altceva decât să îi “programeze” pe cei mici ca peste ani şi ani să acţioneze fix aşa cum se aşteaptă sectorul bancar.

Cei care aleg să devină antreprenori imediat după liceu sunt destul de puţini tocmai datorită golurilor de informaţii cu care păşesc în viaţa de adult. Statul nu este interesat de calitatea antreprenorilor pe care îi formează. Capitalismul din România este unul haotic şi imprevizibil. Tinerii antreprenori ajung să îşi asume riscuri într-un mediu concurenţial puternic denaturat de sectorul bancar. De ce spun acest lucru? Pentru că băncile le permit şi celor fără capital să devină antreprenori şi să se comporte ca şi cum ar avea capital… Ţi se pare corect? Ţi se pare etic?

De ce este periculos să fii om de afaceri în ziua de azi? Deoarece, dacă vrei să fii un antreprenor onest şi să lucrezi doar cu capitalul tău propriu, fără să te împrumuţi, va trebui să concurezi cu alţi antreprenori care nu au dispus de capital propriu ci şi-au crescut afacerile cu capital din bănci. Aceşti antreprenori „pe steroizi” sunt nişte mincinoşi şi nişte prefăcuţi. Te mai poţi numi afacerist când tot ce ai este ipotecat? Aceşti antreprenori falşi nici nu ar fi trebuit să existe… dar băncile le-au permis să „ardă” mai multe etape şi să crească nenatural până în punctul în care îţi ameninţă propria afacere. Antreprenorii falimentari aleg să mai agonizeze pe credite…

Ei bine, acum că ştii care este realitatea, parcă îţi piere cheful de a mai intra în afaceri. Totuşi, nu te descuraja! Dacă visul tău este să devii antreprenor, trebuie să lupţi pentru ceea ce îţi doreşti şi să le demonstrezi tuturor că o afacere poate fi crescută şi în mod natural, fără credite şi datorii!

După liceu, manipularea continuă prin mass-media, unde sectoarele neproductive îşi fac din plin simţită prezenţa. Canalele de ştiri manipulează opinia publică în funcţie de interesele partidului politic pe care îl susţin. Dar un lucru este cert: totul se reduce la bani, mai exact la IUBIREA de bani.

De ce continuăm să învăţăm după liceu?

Obiectivul fiecăruia este acela de a-şi spori şansele de a avea un câştig financiar mai bun. Vrem să ne depăşim părinţii. Şi vrem să ne depăşim poziţia socială din prezent. Vrem să urcăm mai sus aşa că învăţăm bine cu speranţa că vom ajunge într-un loc de muncă bine plătit. Am făcut şi eu tot ce am crezut că trebuie să facă un elev pentru a avea succes în viaţă. Am învăţat bine şi am luat note mari la BAC. Dar azi nu mă jenez să spun că notele mari din liceu nu sunt o garanţie a succesului. Mai utile mi-au fost palmele pe care le-am primit de la sectorul bancar şi care mi-au trezit interesul pentru a-l studia în amănunt.

Am învăţat mai multe în afara sistemului de învăţământ decât în interiorul lui. Sunt o fire autodidactă, dar nici nu m-am oprit din învăţat… Mai prefer să mă opresc un timp din muncă pentru a învăţa decât să mă opresc din învăţat ca să mă dedic de tot muncii.

După liceu, timp de opt ani am muncit şi am urmat traseul pe care am fost PROGRAMAT să îl urmez. La 18 ani am beneficiat de primul credit bancar. Şi la câţiva ani după aceea, aveam al doilea credit bancar… Practic, am făcut fix ce s-a aşteptat statul şi sectorul bancar ca eu să fac. M-am îndatorat şi munceam din greu, dar nu adunam nimic. Cel mai bun lucru pe care l-am făcut a fost să mă opresc din munca fără noimă ca să înţeleg ciclul datoriilor şi dobânda. Cel mai preţios timp a fost cel petrecut pentru a dobândi cunoaştere. Cea mai bună investiţie a fost în mine şi în Planul de economisire pe care vreau să îl împărtăşesc cu fiecare absolvent de liceu.

De atunci, nimeni nu m-a întrebat vreodată ce notă am luat la BAC. (Apropo, am luat 9,71.) Este un examen important, fără doar şi poate, dar este departe de a fi „examenul maturităţii”. Trebuie să iei BAC-ul în serios! Trebuie să depăşeşti statutul de elev de liceu şi să-ţi doreşti locuri de muncă mai bine plătite decât cele destinate muncitorilor necalificaţi. Totuşi, BAC-ul nu este o piedică în calea succesului. Dacă ai un talent deosebit, poţi să ajungi departe cu sau fără BAC. Profesionalismul şi onestitatea te pot propulsa acolo unde îţi doreşti atâta vreme cât continui să înveţi şi să investeşti în tine. O educaţie aleasă nu îţi garantează venituri uriaşe, dar nici nu te va lăsa să mori de foame. Până la urmă, „ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui, şi mai mult preţuieşte un sărac decât un mincinos”. (Proverbe/Pildele lui Solomon 19:22 VDC)

De ce continuăm să muncim după liceu? 

Am mai spus şi voi mai spune şi în alte articole de pe dupaliceu.ro că MUNCA este efortul (fizic sau intelectual) pe care trebuie să îl depunem pentru a obţine orice RECOMPENSĂ ne dorim. Aceasta este ordinea NATURALĂ lăsată de Dumnezeu. Aşa trebuie să se întâmple lucrurile. Este spre binele nostru. Sfidarea ordinii divine însă are consecinţe negative şi nu este în favoarea noastră.

De ce muncim? În subconştientul nostru, fiecare munceşte cu speranţa că luna viitoare va fi ceva mai bogat decât luna aceasta. În realitate, însă, ajungem să muncim ca să ne acoperim nevoile de bază. Economisirea trece pe ultimul loc în lista priorităţilor. Fiecare avem un set de cheltuieli fixe care acaparează o bună parte din venituri, diferenţa fiind alocată dorinţelor noastre sau cheltuielilor neprevăzute. Multe familii reuşesc să economisească doar banii care rămân necheltuiţi la sfârşitul lunii. Însă vom întâlni şi mulţi români care pur şi simplu nu reuşesc să pună leu peste leu.

Dacă repetăm acelaşi tipar şi acelaşi comportament financiar lună de lună nu avem cum să economisim mai mult. Şi eu îmi doream să pun bani la saltea dar nu reuşeam nicicum… Cu această frustrare mă confruntam eu după opt ani de muncă. Munceam mult, dar păstram prea puţin din ceea ce câştigam.

Atunci am înţeles că risipa de bani este inamicul economisirii. Atunci am înţeles că pentru a învinge duşmanul, trebuie să îl cunosc. Aşa că timpul meu de studiu aloca RISIPEI nu a fost risipit… Am realizat astfel că putem să economisim toate veniturile noastre doar într-un singur caz – când avem cheltuieli 0. Desigur, acesta este un caz ideal, însă fără să ne dăm seama, cu toţii tindem spre el.

Cu toţii am vrea să fim acolo unde am fi fost dacă nu am fi cheltuit niciun leu. Şi uite-aşa, luna aceasta ne luptăm ca să recuperăm cheltuielile lunii trecute ca să fim acolo unde am fi putut fi dacă nu cheltuiam tot venitul de luna trecută… Muncim pentru a recupera pierderile trecute… Muncim pentru a recupera măcar banii pe care i-am risipit. Promit că am să vă spun chestiuni super interesante despre risipă, dar în Planul de economisire sau într-un viitor articol…

Cu acelaşi venit, unii se îmbogăţesc, alţii sărăcesc

Să luăm şi un exemplu concret pentru a vizualiza mai clar ceea ce am scris mai sus:

După liceu, Ion a studiat ofertele de locuri de muncă şi s-a angajat la o brutărie unde câştigă net (în mână) 2.000 de lei pe lună. Dar Ion este indisciplinat pe plan financiar aşa că la final de lună nu îi mai rămâne niciun leu. Tot ce câştigă şi cheltuieşte. După şase luni, dacă ar fi economisit tot venitul, Ion ar fi putut avea 12.000 de lei. Dar azi, la începutul lunii a şaptea, Ion are 0 economii. El îşi începe luna muncind pentru a recupera toţi cei 12.000 de lei pe care i-ar fi putut avea dacă nu îi cheltuia. Desigur, Ion nu este conştient de acest raţionament şi nu l-ar fi putut exprima în cuvinte… dar dorinţa latentă de a recupera tot ce a pierdut este ceea ce îl motivează să muncească lună de lună… Poate-poate va reuşi la un moment dat.

Sora lui Ion, Ioana, lucrează în acelaşi loc şi are acelaşi venit, doar că ea şi-a propus de la bun început ca în fiecare lună să economisească 20% din venit. Aşadar, după 6 luni, Ioana a reuşit să economisească 6×400 lei = 2.400 lei. Ioana mai are de recuperat 9.600 de lei, însă entuziasmul economisirii este mai mare decât durerea pierderii. Aşadar, putem spune că pe Ioana o motivează atât dorinţa de a recupera ce a pierdut cât şi dorinţa de a economisi mai mult, ceea ce îi dă o energie extraordinar de mare.

Dacă Ion continuă să fie indiferent şi delăsat cu privire la finanţele sale personale va bate pasul pe loc… chiar dacă va schimba încă 10 locuri de muncă! Ioana, însă, are toate şansele să îşi atingă obiectivele financiare pe care şi le impune. Dacă îţi impui să fii disciplinat financiar la un loc de muncă prost plătit, atunci când vei da de bine, vei şti să apreciezi fiecare leu primit în plus. Aşadar, nu contează cât de mult câştigi, ci cum îţi chiverniseşti fiecare leu câştigat.

De ce ne dorim să recuperăm toţi banii pe care i-am cheltuit? Pentru a ne oferi şansa de a-i cheltui mai înţelept cu altă ocazie. Uneori se întâmplă să faci o achiziţie pe care să o regreţi şi îţi doreşti să dai timpul înapoi. Vrei să repari greşeala…

Muncim pentru a recupera toţi banii pe care ar fi trebuit să-i economisim

Acesta este raţionamentul care se activează şi atunci când cineva accesează un credit bancar. După cheltuirea unei sume imense de bani, instinctul imediat următor va fi acela de a recupera banii cât mai rapid, chiar dacă obiectul cumpărat este frumos şi folositor… În contabilitate, i s-ar spune “amortizare”, însă acest termen este înşelător şi nu cuprinde dimensiunea sa psihologică. O persoană juridică, lipsită de emoţii, da, poate să spună că amortizează “o investiţie”… Însă o persoană fizică nu amortizează, ci munceşte încă o dată pentru a fi acolo unde ar fi putut fi dacă nu făcea o anumită “investiţie”.

Orice bucurie pare să fie însoţită şi de regret. Bucuria accesării unui credit se risipeşte rapid, făcând loc dezamăgirii… Da, te-ai ales cu ceea ce ţi-ai dorit, dar şi cu o nouă cheltuială fixă. Cumpărarea unor produse în rate nu este ceva greşit atâta timp cât nu se plăteşte niciun fel de dobândă. Problemele apar la creditele purtătoare de dobânzi. Dobânda este elementul toxic pentru economie, atât la nivel micro- cât şi macroeconomic.

După accesarea unui credit, însă, ce anume te motivează să munceşti? Teama de a nu pierde ceea ce ţi-ai însuşit din banii împrumutaţi? Teama de a nu fi scos afară din casa în care tocmai te-ai mutat? Sau poate dorinţa de a transforma capitalul „altora” în capital propriu? Eu zic că toate trei… Pentru că nu ai avut răbdare să economiseşti bani în propriul tău ritm, ani la rând de-acum încolo eşti nevoit(ă) să plăteşti DOBÂNDĂ – o taxă pentru cei grăbiţi, nerăbdători, lacomi şi indisciplinaţi financiar.

Dobânda reprezintă banii pentru care debitorii muncesc ÎNCĂ O DATĂ. Ai cumpărat o casă pe 30 de ani cu dobândă de 200%? Asta înseamnă că în 10 ani îţi achiţi creditul, iar timp de 20 de ani munceşti pentru dobânda băncii. Abia aştept să public o serie de simulări de credite aici pe dupăliceu.ro pentru a înţelege mai bine felul în care DOBÂNDA îi aruncă în urmă pe debitori. Când ai de achitat dobândă, e ca şi cum pentru fiecare pas înainte faci doi paşi înapoi. Preţul nerăbdării este uriaş!

În concluzie, creditele sunt cel mai bun exemplu de sfidare a ordinii NATURALE în economie. Băncile oferă acces la RECOMPENSĂ înainte de a depune vreun efort pentru ea… Gândiţi-vă la toate blocurile noi care se construiesc în România. Sunt blocuri care puteau să nu existe, căci pentru construirea lor, băncile au acordat un tip special de credit numit „credit PROMOTOR”. Cu alte cuvinte, dezvoltatorii imobiliari sunt clienţii preferenţiali ai băncilor deoarece ei crează obiectul viitoarelor credite „pe viaţă”. Însă marea majoritate sunt RECOMPENSE oferite înaintea muncii…

După ce am învăţat atâţia ani, ce ne motivează să muncim?

1. dorinţa de a ne îmbogăţi şi de a economisi mai mult pentru a ne depăşi statutul actual
2. dorinţa de a recupera tot ce am pierdut şi de a ajunge acolo unde am fi putut fi dacă eram mai disciplinaţi pe plan financiar
3. teama de executare silită (în cazul celor creditaţi de bănci)
4. dorinţa de a converti capitalul străin în capital propriu
5. dorinţa de a scăpa de datorii şi de a redeveni liberi pe plan financiar

Pe lângă motivaţiile financiare, munca mai este motivată şi de dorinţa de afirmare şi recunoaştere sau de dorinţa de a avea un impact pozitiv asupra societăţii, mediului, economiei etc. Munca îl înnobilează pe om, mai ales atunci când este disciplinat şi economiseşte intenţionat încă din primul an de viaţă activă… Nimic nu este mai dureros decât dispreţul faţă de munca şi efortul tău. De un astfel de dispreţ dă dovadă atât statul cât şi sectorul bancar. Statul, pentru că te lasă să te bucuri doar de jumătate din salariul brut. Sectorul bancar, pentru că te obligă să munceşti de două ori pentru aceiaşi bani.

După cum am spus, băncile văd în tinerii curaţi nişte debitori ideali de a căror muncă TREBUIE să profite… Dar dacă vreţi să vedeţi o schimbare pozitivă în economie, rezistaţi tentaţiei de a merge pe drumul pe care aţi fost programaţi să mergeţi! Rezistaţi tentaţiei de a vă îndatora! Amânaţi cât de mult puteţi accesarea primului credit bancar şi veţi vedea cum economia începe să se vindece.

Dacă îmi doream să fiu din nou înglodat în datorii, nu îmi pierdeam timpul scriind articole pe dupăliceu.ro, ci alergam din bancă în bancă după încă un credit. Dacă m-aş fi îmbogăţit datorită creditelor, nu ezitam să le promovez şi v-aş fi încurajat să faceţi la fel. Dar nu s-a întâmplat aşa. Şi mă bucur că astăzi nu mai muncesc din greu ca să nu pierd lucrurile cumpărate cu credite sau ca să evit executarea silită. Dacă îmi plăcea să mă lupt cu două credite bancare simultan, nu îmi sacrificam acum timpul ca să vă spun cât de greu am scăpat de datorii… şi cât de bine îmi e acum. Vă doresc tot binele din lume şi să vă bucuraţi din plin de fiecare leu câştigat!