Să analizăm episodul 2 din seria „De toţi banii” de la Banca Transilvania – despre credite de nevoi personale, carduri de credit şi refinanţări

Al doilea episod “De toţi banii” by BT face parte dintr-un proiect mai amplu denumit FIT – Finanţele pe Înţelesul Tuturor. Despre primul episod din seria “De toţi banii” by BT am vorbit pe larg într-un alt articol. Atunci s-a vorbit despre economisire. În această ediţie, invitaţii vorbesc despre credite ca despre un “instrument financiar esenţial” – adică lasă să se înţeleagă că viaţa nu ar fi posibilă fără credite de nevoi personale, carduri de credit şi refinanţări.

Discuţia începe lejer, fără a se intra în prea multe amănunte… Iar la un moment dat ne apare pe ecran definiţia creditului.

(Scrisul italic reprezintă conţinutul preluat n videoclip.)

Definiţia creditului de la Banca Transilvania

Credit = suma de bani pe care o primeşti de la o bancă, pentru o nevoie curentă sau investiţie.

Desigur, s-a furnizat o definiţie scurtă şi incompletă. Creditul nu îl primeşti fără să îl soliciţi. Băncile nu împart credite tuturor. Ele doar le promovează agresiv, fiind principala lor sursă de venit. De ce accesează cineva un credit? Sunt ele accesate doar în caz de nevoie? Sau doar pentru investiţii? Spre nefericirea multora, creditele sunt accesate şi în mod iresponsabil, pentru a plăti pentru DORINŢE sau cumpărături impulsive – cumpărături nu neapărat necesare, care puteau fi amânate. Cât despre „investiţii” – acest cuvânt dă bine în orice context când vine vorba de credite… Cine se laudă că a făcut un credit „pentru investiţii”, încearcă de fapt să-şi ascundă remuşcările şi regretele târzii…

Cum ar suna o definiţie mai corectă a creditului?

Credit = capital toxic purtător de dobândă pompat în economie prin intermediul sistemului financiar-bancar. Prin creditare, debitorul, fie el persoană fizică sau juridică, speră să îşi sporească capitalul propriu (averea). Pentru a transforma capitalul toxic în capital propriu, debitorul se obligă să muncească de două ori pentru a acoperi dobânda percepută de bancă (adică pentru un procent din suma obţinută) sau chiar să muncească de mai multe ori pentru aceiaşi bani în cazul creditelor ipotecare. (În cazul IMM-urilor, prin creditare, ele CEDEAZĂ angajaţi băncilor.)

Creditarea oferă acces la recompensă înaintea muncii, motiv pentru care putem spune că economia funcţionează „pe invers”.

Cum crede Speak că înţelege un minor creditele? „Sunt nişte oameni care au foarte mulţi bani. Dacă te duci la ei să le ceri bani, trebuie să le dai înapoi mai mulţi bani.”

Bravo! Ai dat fix definiţia cămătarilor!

BT: „Creditul te ajută să îţi „devansezi” consumul sau investiţiile, pe care altfel le-ai putea face abia după o perioadă mai lungă de economisire.”

Dacă poţi să obţii şi prin economisire ceea ce obţii cu ajutorul creditelor, merită să munceşti mai mult pentru aceiaşi bani? Merită să pompezi şi tu capital toxic în economie?

Dar aş vrea să mai punctez încă un aspect: accesul la credite este inegal şi inechitabil. În orice moment, cineva poate să acceseze un credit mai mare decât al tău şi să dispună de resurse mai multe decât tine. Crezi că nu te afectează acest lucru? Desigur, nu te va afecta niciodată ceea ce nu ştii… Dar iată următorul scenariu:

Tu deţii un magazin alimentar la parterul unui bloc. Şi pentru că ai urmărit seria „De toţi banii” de la Banca Transilvania, te-ai decis să asculţi ce zice banca şi să nu îţi mai ţii banii acasă. Îţi deschizi un depozit. Până aici toate bune şi frumoase… Doar că prietenul tău cel mai bun, Ionel, vrea şi el să-şi deschidă un magazin alimentar pe aceeaşi stradă. Ionel merge la banca unde tu ai depus banii şi accesează un credit fix cât depozitul tău… Practic, indirect, tu l-ai finanţat pe Ionel să îşi deschidă magazinul. Nu după mult timp, tatăl lui Ionel, care lucrează în armată, accesează un credit „de nevoi personale” pe care i-l dă lui Ionel ca să se extindă şi să fie mai bine aprovizionat… Încet-încet, Ionel îţi fură clienţii. Afacerea ta merge tot mai prost, dar deja te-ai îndatorat la maxim. Nu mai poţi accesa niciun credit pentru că ai şi întârzieri la plata ratelor… În curând vei primi prima scrisoare care te va ameninţa cu executarea silită… şi trebuie să o iei de la ZERO. Acum înţelegi de ce sistemul bancar nu are nimic de-a face cu etica în afaceri?

Speak: „primul credit, la 27 de ani”. L-a luat ca să îşi cumpere un apartament.

Dacă devii proprietar abia spre sfârşitul vieţii tale active, de ce să te obligi la o „economisire forţată” care nu ţine seama de perioadele în care poate vei avea venituri mai mici din cauza unei boli sau a pierderii locului de muncă?

Şi „proprietarul” care are rată la bancă este tot chiriaş. Apartamentul/casa este de fapt al/a băncii… În realitate, băncile sunt cei mai mari proprietari din România. Ceea ce obţin debitorii este doar un drept de folosinţă.

Din nefericire, dilema „chirie sau rată” este una dintre cele mai dificile pentru tinerii absolvenţi de liceu sau facultate. Vom discuta pe larg despre ea într-un alt articol. Pentru moment, este suficient să reţinem că accesarea unui nou credit nu duce la însănătoşirea economiei, ci creşte toxicitatea mediului economic. Dacă vrem să construim un viitor mai bun, va fi nevoie de o generaţie de sacrificiu care să se împotrivească din răsputeri tentaţiei de a accesa orice fel de credit…

BT: „La credit apelează cei pentru care consumul prezent este mai important decât consumul viitor.”

„Cumpără acum, plăteşte mai târziu” este comportamentul de consum preferat de bănci. De fapt, la credite ar trebui să apeleze fix cei care nu au nevoie de ele… Dacă vrei să îţi cumperi un aparat de aer condiţionat care costă 5.000 lei, dar nu ai decât 1.000 de lei, mai bine mai aşteaptă. Dar dacă ai deja cei 5.000 de lei strânşi special pentru un aparat de aer condiţionat, mai bine îl achiziţionezi în rate, decât să te lipseşti deodată de toţi banii… Singurul lucru bun legat de credite este faptul că prin cardurile de credit ai posibilitatea de a achiziţiona produse în rate, fără dobândă. Dar este nevoie de multă disciplină financiară pentru ca astfel de cumpărături să nu genereze probleme…

O altă definiţie a creditului rulează în fundal: „Suma de bani pe care o primeşti de la un deţinător de capital, pentru o nevoie curentă”.

Şi această definiţie este incompletă şi derutantă.

Modul de generare al creditelor este complet netransparent – este un proces bine ascuns şi tăinuit, la care au acces doar elitele din sistemul bancar. Acest proces al „tipăririi de bani” din tastatură ne este prezentat într-un mod simplist. Adevărul este spus doar pe jumătate. Cel mai probabil, populaţia este indusă în eroare cu privire la felul în care băncile generează noile credite.

Oare banca acţionează doar ca un intermediar între deponenţi şi debitori? Dacă într-adevăr depozitele devin credite, logic ar fi ca atunci când banca ia banii din depozitul unui deponent pentru a oferi un credit, acesta să ştie cât i s-a luat… nu neapărat şi cui, deşi n-ar strica să se cunoască şi persoana creditată. Faptul că depozitele deponenţilor nu sunt debitate în procesul de creditare nu face decât să sporească misterul din spatele creditelor eliberate în economie.

Nu este exclus ca un sâmbure de adevăr să existe în această definiţie. Până când băncile vor elucida misterul, însă, putem spune că depozitele deponenţilor sunt de fapt folosite pentru (re)alimentarea bancomatelor… Cât despre creditele noi acordate populaţiei, putem spune că ele încep să existe STRICT din momentul semnării contractului de credit, atunci când se şi virează creditul în contul debitorului, „din tastatură”. Aşadar, creditele reprezintă de fapt bani electronici, invizibili şi inexistenţi. Creditele sunt bani care nu au existat înainte, dar pe care debitorul se obligă să îi restituie.

Evident, se naşte în mod natural următoarea întrebare: ce sens are să restitui ceva ce nu există în realitate, ci doar la nivel de idee?

Motivul pentru care creditarea populaţiei merge înainte indiferent de numărul celor ce ajung în imposibilitate de plată stă tocmai în faptul că băncile, prin creditare, nu pierd nimic, ci doar câştigă… Cei ce nu îşi mai achită creditele nu aduc băncii niciun prejudiciu deoarece banca nu are cum să piardă ceva ce nu a avut niciodată. Totul este o iluzie. Banii deponenţilor nu se transformă în credite, ci întreţin iluzia… Ei reintră în circulaţie. Se pot înlocui dacă se rup. Se pot retrage „pe bază de programare”… Banii din depozite sunt baza unei mari minciuni care se tot propagă din manual în manual şi din podcast în podcast, ducând la o imagine distorsionată asupra economiei în care trăim.

Laura: băncile nu vroiau să îi acorde un credit pe baza drepturilor de autor – venituri incerte şi instabile.

După 12 ani de şcoală când notele se acordau pe merit, absolvenţii de liceu se lovesc de realitatea economică atât de ostilă şi de neprimitoare. Accesul la resurse este îngreunat şi condiţionat. Nu oricine poate accesa un credit. Ca să accesezi un credit, trebuie să demonstrezi că n-ai nevoie de un credit…

Badea: „Noi nu suntem o ţară educată financiar. Nu am făcut la şcoală, nu am făcut la facultate, nu am făcut nicăieri nimic, nici măcar un curs sau ceva…(…) Să fie cineva să ne explice ce înseamnă un credit, ce înseamnă ROBOR, ce înseamnă IRCC”

Comediantul Dan Badea încearcă să explice de ce România este o ţară săracă şi după 34 de ani de capitalism, dintre care jumătate petrecuţi în Uniunea Europeană. Vedeţi? Acum că Banca Transilvania ne educă financiar, sărăcia va dispărea ca prin minune… Asta ne lipsea! ReEducaţia financiară!

BT:
„Credit = responsabilitate – Banca îţi acordă temporar dreptul de a te folosi de o sumă de bani, iar dobânda pe care o plăteşti este de fapt preţul (sau costul) acestor bani. Dacă iei un credit, plăteşti acest preţ (dobânda), iar dacă economiseşti, încasezi acest preţ de la bancă (banca îţi plăteşte dobândă ţie).”

Dobânda… Iată că am ajuns la miezul problemei: DOBÂNDA. Concret, dobânda nu reprezintă „preţul banilor”. Dobânda înseamnă timp… şi înseamnă efort. Dobânda reprezintă suma de bani pentru care debitorii se obligă să muncească încă o dată dacă vor să transforme capitalul toxic obţinut prin credit în capital propriu.

BT:
„Orice credit are o dobândă şi, de regulă, dobânda este cu atât mai mare cu cât riscul asociat creditului este mai mare. Orice credit are o dobândă în spate, dobândă care este cu atât mai mare cu cât riscul este mai mare, scadenţa este mai mare, valoarea creditului este mai mare.”

Aşa se explică de ce dobânda la un credit ipotecar pe 30 de ani poate să fie chiar şi de 200%. Practic, cel ce şi-a cumpărat un apartament cu 100.000 euro ajunge să plătească pentru el 300.000 euro. Munceşte pentru trei apartamente, dar la final se alege doar cu unul…

BT:
„Ratele către bancă se plătesc din veniturile pe care le vom realiza în viitor, deci, trebuie să învăţăm să realizăm un buget de venituri şi cheltuieli şi să îl urmărim cu atenţie lună de lună.”

Un sfat de bun simţ… dar pe care cei mai mulţi îl ignoră. Ce m-a ajutat pe mine să nu accesez niciun fel de credit cu dobândă? FIŞA ZILEI pentru finanţe personale – evidenţa zilnică a veniturilor şi a cheltuielilor, cu pixul, pe hârtie. Doar o astfel de disciplină financiară te poate ajuta să scapi de credite… sau să te fereşti de ele dacă încă eşti „virgin” din punct de vedere financiar.

Laura: înapoierea creditului nu ar trebui să devină un sacrificiu. Trebuie să fii foarte calculat.

Dintre cei trei invitaţi, Laura mi s-a părut invitatul cel mai cerebral şi totodată bine intenţionat… până la final, când a jucat ultima carte în favoarea băncii. Mi se pare foarte bună această observaţie. Dacă restituirea unui credit bancar devine o povară, cu siguranţă a fost o greşeală. Tensiunile, certurile, conflictele (fie ele şi interioare), stresul şi neliniştea date de un credit cu o rată prea mare şi greu de plătit ajung să aibă un preţ chiar mai mare decât dobânda… Problemele financiare pot să ducă la probleme de sănătate fizică sau psihică. În plus, dacă eşti sănătos/sănătoasă şi în putere în momentul în care ai accesat creditul nu înseamnă că starea sănătăţii tale nu se poate înrăutăţi până-ntr-acolo încât să nu mai poţi achita creditul.

BT: „E indicat să luăm creditul în moneda în care avem veniturile, nu în altă monedă, pentru că astfel evităm riscul fluctuaţiilor valutare.”

Acest sfat poate că pare bine intenţionat la prima vedere, însă, în România, majoritatea creditelor în valută au oricum rate variabile din cauza indicilor EURIBOR, SOFR O/N şi alte IBOR-uri. Un curs valutar în creştere ar creşte costul capitalului toxic şi ar obliga debitorul să muncească şi mai mult pentru aceiaşi bani.

Definiţia dobânzii în viziunea BT

„Dobânda este preţul banilor împrumutaţi. Atunci când luăm un credit, dobânda este preţul pe care îl plătim pentru acest împrumut.”

Adevărata definiţie a dobânzii:
Dobânda este precum cancerul pentru economie: o tumoară malignă mereu în creştere. Ea se înmulţeşte necontrolat până când, în cele din urmă, îşi omoară gazda. Economia se află în prezent într-o metastază şi la un pas de colaps tocmai datorită dobânzii. Dobânda reprezintă o frână pentru debitorii care încearcă să transforme capitalul toxic primit de la Banca Transilvania în capital propriu. Cei îndatoraţi ajung să muncească tot mai mult pentru aceiaşi bani… Pentru creditori, însă, dobânda reprezintă bani încasaţi fără muncă şi fără efort (bani nemunciţi).

Sistemul bancar căpuşează economia şi extrage din ea DOBÂNDA – bani care ar fi putut fi folosiţi în alte scopuri. Vorbim de bani care ar fi putut fi reinvestiţi sau economisiţi… El se hrăneşte din munca şi sudoarea oamenilor productivi în timp ce el nu produce nimic în schimb, ci doar generează noi credite care îi vor aduce şi mai multă DOBÂNDĂ. Iar sistemul bancar scapă basma curată, fără a fi restricţionat sau sancţionat prin mijloace democratice!

Jurnalista: „IRCC este fratele mai tânăr al ROBOR.”

Datorită acestor indici, ratele lunare pot să fluctueze. De cele mai multe ori, aceşti indici au făcut ca ratele românilor să crească, nu să scadă…

Definiţia IRCC dată de BT:

„IRCC este indicele de referinţă pentru creditele în lei acordate persoanelor fizice, şi care se foloseşte preponderent (începând cu 2019). IRCC arată care este costul actual al băncilor.

Pe 28 martie 2024, indicele ROBOR la 3 luni era 6,05% în timp ce indicele IRCC a fost 5,96%. Având în vedere că cei doi indici au valori foarte apropiate, ne putem aştepta ca banca naţională să inventeze un nou indice care să pornească de la 1%, urmând să fie înlocuit cu un altul de îndată ce va egala ROBOR. Cert este că din toată această poveste debitorii vor ieşi cei mai şifonaţi. BNR nu a fost niciodată de partea lor, ci de partea bancherilor. BNR nu urmăreşte bunăstarea populaţiei, ci sănătatea sistemului bancar. Bankingul nu este despre oameni… ci despre bani. Despre bani invizibili şi inexistenţi. Despre bani fictivi şi… fiduciari.

Badea: „Ştiu de ce le e frică oamenilor: că nu o să poată să plătească şi că o să rămână pe străzi, că pierd, că nu ştiu ce… Important e un echilibru… „neîntinsul mai mult decât îţi este plapuma”… Să-ţi faci un calcul bun şi să nu te arunci! (…) Să-ţi iei un credit exact cât crezi că ai nevoie.”

Aşa! Fă-ţi un calcul bun şi amână cât de mult poţi accesarea primului credit! Între timp, concentrează-te pe a-ţi creşte puterea de economisire, nu puterea de consum!

BT:
„Înainte de a ne angaja la o rată la bancă, e recomandat să exersăm o perioadă plata lunară a unei sume de bani, economisind fix suma aferentă unei rate, lună de lună.”

Serios? Chiar crezi că cineva „exersează” cum e viaţa cu o rată la bancă? Haideţi să spunem adevărul. Dacă înainte de accesarea unui credit nu poţi să economiseşti echivalentul unei rate lunare fără să ţi se pară că faci un efort supraomenesc, atunci înseamnă că nu este momentul să accesezi un credit. Aşteaptă până când îţi vor creşte veniturile! Şi întreabă-te: merită să te îndatorezi pentru ceva ce poţi obţine oricum prin economisire, chiar dacă mai târziu?

Jurnalista: să fim atenţi la tipul de rate. Rate egale sau rate descrescătoare?

Pentru debitori, tipul ratei este irelevant. Ratele descresc atât de lent încât aproape că nu există nicio diferenţă între un credit achitat în rate egale şi unul în rate descrescătoare. Tot ceea ce contează este costul final. Cât trebuie să munceşti pentru aceiaşi bani? Cu cât vei munci mai puţin pentru aceiaşi bani, cu atât mai bine.

Laura: există un plafon maxim de îndatorare. Oricum banca nu îţi va da un credit cu o rată mai mare decât jumătate din venitul tău…

(Argument pe care nimeni nu îl întăreşte… fapt ce demonstrează clar faptul că băncile nu ţin cont de gradul maxim de îndatorare, ci recurg la supraîndatorarea populaţiei cu bună ştiinţă.)

BT:
„Banca acordă temporar dreptul de a ne folosi de capitalul celor care economisesc (deponenţii), pe perioada creditului fiind liberi să folosim capitalul cum considerăm că este mai bine pentru noi.”

Banca nu poate să demonstreze că banii acordaţi drept „credit” sau „împrumut” provin cu adevărat din depozitele deponenţilor. Cu alte cuvinte, banca nu poate demonstra existenţa vreunui risc sau a vreunui prejudiciu în cazul în care debitorul nu îşi îndeplineşte contractul. Ameninţarea cu executarea silită serveşte doar la intimidarea debitorilor.

BT:
„Banca nu îi poate cere celui împrumutat să îi ramburseze anticipat un credit acordat acestuia. Rambursarea anticipată este posibilă, dar doar la solicitarea celui împrumutat, nu şi la solicitarea băncii.”

Vedeţi ce bună este banca? Nu vă va obliga niciodată să restituiţi anticipat nişte bani pe care oricum nu i-a avut, ci i-a tipărit „din tastatură”, special pentru voi…

BT:
„Creditul înseamnă mereu responsabilitate, precum şi o independenţă financiară mai redusă, cel puţin o perioadă.”

Greşit! Creditul înseamnă că te obligi să munceşti pentru bancă o perioadă de timp… Banca are nevoie de “angajaţi” din afara sistemului care să îi genereze profitul deoarece proprii ei angajaţi nu produc nimic. NIMIC! 0 (ZERO). NADA!

Dacă tu îţi achiţi creditul la casă în 10 ani din 30, înseamnă că 20 de ani vei munci doar pentru profitul băncii – pentru salariile angajaţilor din bănci, care deşi merg „la serviciu”, nu produc nici măcar banii pentru propriul lor salariu. Prin accesarea unui credit, devii sclav cu acte în regulă în acest regim de sclavie modernă. Nu încerca să îndulceşti realitatea!

BT:
„Refinanţarea constă în acordarea unui nou credit, pentru rambursarea creditului (sau creditelor) în derulare. Practic, înlocuieşti creditul (sau creditele) existente, cu altul. Noul credit poate să aibă o rată mai mică, dacă dobânda este mai mică sau perioada prelungită, dar poate avea şi o rată mai mare, dacă s-a completat suma acestuia (pentru că aveai nevoie de bani).”

Credite achitate cu alte credite… Vă sună cunoscut? Şi uite-aşa, omul îşi iroseşte cei mai buni şi mai frumoşi ani din viaţă într-o zbatere şi alergătură permanentă din teama de a nu pierde ceea ce n-a avut niciodată… Condiţiile pentru refinanţări sunt extrem de dure de aceea îmi place să spun că refinanţările sunt gândite fix pentru cei care nu au nevoie de ele. Cei ce ar merita să beneficieze de o refinanţare, cel mai probabil nu se califică. Sistemul e nedrept şi lipsit de empatie. Iar variantele de credite disponibile pentru cei cu probleme financiare sunt tot mai scumpe. O spun din proprie experienţă, după ce am văzut toate feţele creditării în propria familie, timp de două decenii… Scutiţi-vă de dureri de cap! Mai bine să ajungeţi ultimii oameni neîndatoraţi de pe planetă!

Creditul de nevoi personale: introdus cu un exemplu cât se poate de nepotrivit – acela al unui credit pentru a călători în jurul lumii sau credit pentru vacanţă.

Creditele pentru vacanţă sunt bani irosiţi. Dacă nu îţi permiţi să călătoreşti peste mări şi ţări, bucură-te de iarba verde de acasă! Descoperă locuri din împrejurimi! Bunica mea n-a părăsit niciodată ţară în cei 74 de ani de viaţă… şi n-a murit pentru că n-a călătorit.

Definiţia creditului de nevoi personale de la BT:

„Creditul de nevoi personale poate fi folosit atunci când dorim să pornim un proiect major, cum ar fi renovarea casei în care locuim, accesarea unui program de studiu care presupune plata unei taxe, cumpărarea unor bunuri de folosinţă îndelungată (mobilă, electrocasnice) sau schimbarea maşinii etc. Este un credit care se acordă pentru o sumă mai mare decât în cazul cardurilor de credit (250.000 lei).”

O altă definiţie a creditului de nevoi personale ar putea fi: creditul care îţi permite să pozezi în ceea ce nu eşti. Renovează „faţada”. Prefă-te că eşti fericit chiar dacă în realitate te chinui să-ţi plăteşti la timp toate facturile şi ratele. „Fake it till you make it!” Iar ca să-l facă şi mai atractiv, unele bănci chiar au denumiri şi mai pompoase pentru el: credit de „realizări” personale. Creditele de nevoi personale sunt pentru cei care nu au o problemă cu falsitatea şi prefăcătoria.

Ce este cardul de credit?

Definiţia cardului de credit de la BT:

„Cardul de credit este un fel de linie de credit pentru cumpărături curente sau investiţii relativ mici. Cardul de credit nu are dobândă dacă banii sunt rambursaţi în perioada de graţie. Dacă se depăşeşte această perioadă, va fi impusă o anumită dobândă, aşa cum este stabilită în prealabil. Folosirea cardului de credit implică o anumită disciplină.”

Banca Transilvania încearcă să promoveze cardul de credit ca pe un alt „instrument financiar esenţial”, dar majoritatea românilor preferă să folosească banii CASH în continuare. În rândul americanilor, acest tip de card a făcut ravagii! Cumpărăturile pe datorie au explodat în SUA în ultimii doi ani. Americanii au în medie cam 8.000 de dolari datorie pe cardurile de credit, potrivit unei statistici publicate de cnbc.com. Cardurile de credit nu sunt prea populare în România şi nici în Europa, deoarece ele nu aduc alte beneficii aşa cum se întâmplă în SUA. Peste ocean, folosirea regulată a unui card de credit şi restituirea banilor împrumutaţi contribuie la un scor de credit mai bun, la creşterea bonităţii şi poate chiar la obţinerea unor împrumuturi cu o dobândă avantajoasă.

Moderator: „O întrebare bună pentru copii este: de unde are banca banii ăştia?”

Laura: „De la celilalţi oameni care îşi ţin banii în bancă.”

Speak: „Banca de aia îţi dă ţie dobândă la depozite, pentru că ea se foloseşte de banii tăi. Practic tu devii banca care împrumută banca.”

Nu înţeleg de ce insistă pe acest aspect din moment ce – REPET – banca nu poate să demonstreze faptul că toate creditele acordate provin din depozitele deponenţilor. O explicaţie mai corectă ar fi aceea că în procesul de acordare a creditelor, banca ţine cont de valoarea totală a depozitelor, însă creditele reprezintă „bani noi” pompaţi în economie. Aceşti bani noi sunt de fapt INVIZIBILI şi IMATERIALI – bani sub formă de pixeli, tipăriţi din tastatură, în timp ce banii din depozite sunt reintroduşi în bancomate.

Moderator: „La ce credeţi că s-a uitat banca în momentul în care v-a dat creditul?”

Badea: „La potenţial, la seriozitate…”

Speak: „cu siguranţă la domeniul de activitate”

Este uşor să obţii un credit în România? Date fiind multitudinea de condiţii care trebuie îndeplinite, nu este tocmai uşor să obţii un credit, dar nici imposibil. Tot ce trebuie să demonstrezi este că ai un venit stabil. Iar dacă nu te califici pentru un credit de la Banca Transilvania, cu siguranţă poţi să încerci şi la alte bănci, iar în ultimă instanţă, la IFN-uri, case de amanet sau cămătarii de pe lângă casele de pariuri şi casinouri. Cine vrea cu orice preţ să împrumute bani cu dobândă, va reuşi…

BT ne explică de unde dau băncile credite:
„Băncile dau credite din economiile noastre, pe care le gestionează sub formă de depozite la vedere sau la termen. Când dau credite, băncile sunt obligate să se comporte responsabil cu economiile deponenţilor şi sunt atente la riscurile pe care şi le asumă, urmărind foarte strict respectarea condiţiilor în care s-a acordat împrumutul. Când dau credite, băncile îşi asumă faţă de deponenţi o serie de riscuri pentru care au experienţă şi expertiză.”

Cu alte cuvinte, Banca Transilvania ne spune că ea este atât de corectă faţă de deponenţi încât nu poate să nu pretindă acelaşi lucru de la datornici. De parcă obiectivul ei principal ar fi acela de a plăti dobânzi deponenţilor. Nu. Obiectivul băncii este să obţină profit pentru ea şi acţionari, nicidecum pentru deponenţi. Tocmai de aceea dobânzile la depozite sunt infime şi nu acoperă nici măcar rata inflaţiei. Dobânzile la depozite sunt chiar negative, mai ales de când aceste câştiguri sunt şi impozitate.

Jurnalista: „Dacă ai în portofel şi un card de debit şi un card de credit, pe care l-ai folosi?”

Badea: „Pe oricare… până la urmă tot bani sunt…”

Laura: „Ideea de împrumut nu e ceva nou, dar nu e ceva rău… Adică te poate ajuta să faci lucrurile pe care ţi le doreşti mult mai rapid, mult mai eficient, neavând resurse, dar având dorinţe… Să nu priveşti banca şi creditele ca pe ceva negativ.”

Şi uite-aşa se încheie şi acest episod într-o notă pozitivă. Laura face exact ceea ce v-am spus: încearcă să anuleze sentimentele de ruşine şi de vinovăţie pe care le-ar putea avea potenţialii debitori. Încearcă… dar nu prea reuşeşte. Dacă împrumuturile cu dobândă erau ceva greşit acum 100 de ani, sunt ceva greşit şi acum şi vor fi o idee proastă şi peste încă 100 de ani… De aceea e mai bine să priveşti banca şi creditele ca pe ceva negativ… Iar dacă ai dorinţe dar n-ai resurse, pune-ţi pofta-n cui! Munceşte şi vei avea!