Ţi-ai început viaţa sexuală, dar încă nu ţi-ai dat bacul? Nimic surprinzător în 2024. Liceul a devenit locul în care cei mai mulţi adolescenţi îşi întâlnesc primul partener sexual. Sunt pline şcolile de minori care fac sex cu alţi minori. Şi nu de puţine ori, sexul (spontan şi neprotejat) le complică viaţa chiar şi elevilor eminenţi. Notele mari din liceu nu sunt o garanţie a succesului sau a unei vieţi fără griji.
România este campioană când vine vorba de mame minore. Statisticile par să nu mai tulbure pe nimeni. Iar standardele morale sunt atât de jos încât a fi virgin după liceu este o ruşine în zilele noastre.
În acest articol:
1. Viaţa sexuală începută prea devreme îţi poate complica viaţa
2. A fi virgin nu este profitabil. Avorturile sunt mult mai profitabile.
3. Când apare atracţia sexuală?
4. Masturbare în loc de penetrare
5. De la inocenţă la decadenţă
6. (Dez)orientare sexuală – între sacru şi profan
7. Fanteziile sexuale se pot termina prost
8. Principii creştine cu privire la viaţa sexuală
9. Există un context ideal pentru SEX?
10. Merită să rămâi virgin(ă) până la căsătorie?
Viaţa sexuală începută prea devreme îţi poate complica viaţa
Între timp, European Centre for Disease Prevention and Control (ECDC)* constată o creştere în rândul infecţiilor cu transmitere sexuală: chlamydia, gonoree şi lymphogranuloma venereum (LGV). Infecţia cu sifilis este şi ea pe un trend crescător, fiind de nouă ori mai frecventă în rândul bărbaţilor decât în rândul femeilor. Mai exact, sifilisul este mai răspândit în rândul bărbaţilor homosexuali.
Cât despre infecţia cu virusul HIV, ECDC şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) au dezvăluit că în 2022 au fost raportate 107.000 de noi cazuri de infectare cu virusul imunodeficienţei umane. În Europa, ţările cu cei mai mulţi bolnavi de HIV/SIDA sunt Rusia, Ucraina, Estonia şi Letonia. Rata de răspândire a virusului este cea mai mare în rândul tinerilor cu vârsta între 25 şi 29 de ani. Dar şi minorii se pot infecta cu HIV. De fapt, în 2021, 10% dintre cei diagnosticaţi cu virusul HIV au avut între 15 şi 24 de ani. Şi de această dată, virusul HIV se răspândeşte mai ales în rândul băieţilor / bărbaţilor care au relaţii sexuale cu persoane de acelaşi sex. Însă la nivel global, Africa rămâne cel mai afectat continent.
Dar dincolo de posibilitatea contractării unei boli cu transmitere sexuală se află şi alte probleme care duc la o maturizare timpurie şi forţată, la traume şi chiar la abandon şcolar… Şi când te gândeşti că atâtea drame ar fi putut fi evitate cu un gram de abstinenţă! Cum să nu te doară sufletul? Şi cum să promovezi manuale de educaţie sexuală în care abstinenţa şi înfrânarea NU sunt ridicate la rang de virtute?
A fi virgin nu este profitabil. Avorturile sunt mult mai profitabile.
Potrivit OMS, la nivel global, circa 73 de milioane de sarcini sunt întrerupte prin avort ÎN FIECARE AN. Dintre acestea, 61% reprezintă sarcini nedorite. În România, conform datelor furnizate de Statista, numărul avorturilor este în scădere (cel puţin în acte). Dacă în 2004 au avut loc 191.000 de avorturi la 216.261 de naşteri vii, în 2021 au avut loc (oficial) 29.066 de avorturi.
Zeci de mii de copii ne privesc de undeva de sus, iar dacă ar putea, ne-ar spune cât de mult şi-ar dori să trăiască… Azi, copiii avortaţi în 2021 ar fi putut avea 3 ani… Dar mamele minore şi iresponsabile, cu sprijinul părinţilor şi al unor doctori la fel de imorali au ales să-i arunce la gunoi.
Tineret, ruşinea ţării! Aşa cum spuneam şi în meditaţia mea despre cei 34 de ani de capitalism, există şcoli care te învaţă să ucizi, dar nu există şcoli care te învaţă să iubeşti. În manualele de educaţie sexuală, avortul nici nu ar trebui propus ca opţiune. Cum să transformi atâtea fete minore în nişte ucigaşe care scapă nepedepsite? Fiinţa umană îşi începe existenţa încă din ziua concepţiei, nu doar din ziua naşterii. Iar doctorii ar trebui să practice avortul doar acolo unde sarcina pune realmente viaţa mamei în pericol…
Doar că avorturile sunt o afacere profitabilă pentru doctori. De aceea nu se insistă pe abstinenţă sau chiar pe masturbare, în vederea evitării unei sarcini nedorite în rândul elevilor de liceu.
Legalizarea avorturilor este până la urmă rodul mişcării feministe. Pe măsură ce tinerele femei îmbrăţişează feminismul, ele abandonează abstinenţa. Caută plăcere fără consecinţe. Vor sex, dar fără limitările unui angajament pe viaţă. Sex, nu dragoste… Pentru că nu mai cred că dragostea poate să prospere într-un climat patriarhal. Şi-au pierdut respectul şi aprecierea faţă de bărbaţi. În loc să vadă în bărbat un coechipier, femeile îl demonizează şi îl privesc ca pe o ameninţare. Dar despre toate acestea voi scrie pe larg într-un alt articol.
Când apare atracţia sexuală?
Atracţia sexuală apare după vârsta de 10 ani. Până la majorat, cu toţii ne-am simţit atraşi de cel puţin o persoană. Chiar dacă uneori ne-am dori ca această latură a fiinţei noastre să nu fi existat, să ne reamintim că suntem nişte fiinţe minunate fix aşa cum ne-a creat Dumnezeu.
Odată cu atracţia sexuală apare şi fantezia sexuală. Iar graniţa dintre fantezie sexuală şi deviaţie sexuală este extrem de fină. Dacă ne-am putea citi gândurile şi fanteziile, cu siguranţă am fi oripilaţi unii de alţii. Fantezia sexuală este un lucru cât se poate de intim şi cât se poate de tabu. În era digitală, zi de zi se depăşesc noi bariere şi se coboară standardele atât de mult încât oamenii nu se mai ruşinează să vorbească deschis, în public, despre fanteziile lor sexuale. Se încalcă orice limite ale bunului simţ de dragul audienţei, de dragul vizualizărilor, al like-urilor şi al comentariilor.
Este OK să ai fantezii sexuale. Toţi avem. Iar atâta timp cât ar putea fi puse în practică în contextul IDEAL pentru sex (adică alături de soţ/soţie, după căsătorie), nu este nimic greşit. Uneori dăm frâu liber imaginaţiei şi ne închipuim cum va decurge o partidă de sex nebun. Dar adevărul este că prima experienţă sexuală în care ne pierdem virginitatea nu se ridică la înălţimea aşteptărilor.
Masturbare în loc de penetrare?
Biserica ortodoxă şi catolică au pus şi încă pun nenumărate poveri inutile şi nebiblice pe umerii credincioşilor. Dar acelaşi fenomen se petrece şi în bisericile protestante, mai ales în legătură că păcatele sexuale. E nevoie de înţelepciune în abordarea acestui subiect dificil. Nu ne dorim ca tinerii să ajungă în punctul în care să le fie frică de sex, ci de relaţiile sexuale care nu se desfăşoară în contextul ideal. Viaţa sexuală a unui tânăr virgin sau a unei tinere virgine poate fi împovărată (ba chiar ruinată) tocmai de învăţătura primită în biserică; de prejudecăţile inoculate de la amvon.
Este masturbarea un păcat?
Părerile sunt foarte împărţite inclusiv când vine vorba de masturbare. Cu siguranţă că mulţi adolescenţi care au crescut în familii religioase se întreabă: este masturbarea un păcat sexual? Dacă este vorba de autosatisfacţie, de eliberarea unei tensiuni sexuale, masturbarea nu este păcat. Şi pastorii, şi preoţii se masturbează, chiar dacă susţin că un pasaj biblic incriminează acest act. Sau credeţi că preoţii catolici, care au ales celibatul, nu se masturbează? Ba da. Este ceva normal. Este la fel ca şi actul defecaţiei sau al urinării – este o nevoie fiziologică. Să nu te simţi vinovat(ă) pentru că recurgi la un comportament natural şi firesc tocmai cu scopul de a rămâne virgin / virgină!
Masturbarea poate să devină un păcat atunci când iese din intimitatea camerei tale prin VIDEOCHAT, un cont de OnlyFans sau prin trimiterea de poze cu tentă sexuală prin WhatsApp şi alte aplicaţii similare. Este cunoscut faptul că, în mediul online, mulţi băieţi trimit poze NESOLICITATE cu penisul lor. Dar nici fetele nu se lasă mai prejos. Parcă trăim într-o lume plină de obsedaţi sexual. Cum s-a ajuns aici? Datorită faptului că mulţi elevi şi-au început viaţa sexuală mult prea devreme.
Atunci când recurgi la masturbare (sau expunerea organelor sexuale) în “public”, inclusiv în faţa unei camere de filmat, practici EXHIBIŢIONISMUL, ceea ce este o deviaţie sexuală, după cum vei afla mai jos. Cei ce te privesc, suferă de altă deviaţie sexuală numită VOYEURISM (voaiorism). Adevărata plăcere nu vine din masturare, ci din faptul că te simţi privit(ă). Din faptul că ai stârnit pofta sexuală în cineva. Ceea ce tu nu ştii, însă, este ce va face cel ce te priveşte… Unde va duce “joaca” aparent nevinovată? Nu cumva îl provoci pe acel om să treacă la următorul pas şi să caute o persoană cu care să aibă raporturi sexuale nepotrivite? Dacă cel ce te priveşte recurge la un comportament sexual riscant? Nu doar că ţi-ai transformat trupul într-un instrument al Diavolului. Ci ai făcut încă un om să cadă în ispită… Ai făcut un om să păcătuiască.
Bineînţeles că atunci când recurgi prea des la masturbare s-ar putea să ai o problemă de natură psihică – o dependenţă. Iar un specialist în sănătate mintală te poate ajuta să găseşti cauza mai profundă a acestei probleme.
Cât timp eşti necăsătorit, este mai bine să te masturbezi decât să recurgi la relaţii sexuale care se încheie cu penetrare.
În rândul liceenilor, însă, masturbarea e la fel de ruşinoasă precum virginitatea. Elevii de liceu care nu şi-au început viaţa sexuală sunt ridiculizaţi imediat şi marginalizaţi. Ei sunt imediat etichetaţi ca “labagii”, “lăbari”, “pălmari”, “onanişti”. Iar unii întrec orice limite şi sar la extrema cealaltă, în care consideră că toţi băieţii care nu şi-au început viaţa sexuală sau nu au o “prietenă” până la sfârşitul liceului sunt “cu filetul pe invers”, “gay”, “faggots”, “homo” sau “homosexuali”. Dar de batjocură nu scapă nici elevele virgine, care încă mai cred că rochia albă de mireasă reprezintă puritatea şi inocenţa. Câte mirese nu mai sunt virgine în ziua nunţii? Şi cu toate acestea, ne mint pe faţă şi tot îmbracă rochia albă…
Cât despre mamele minore care recurg la avort… mai bine s-ar fi mulţumit cu 10 minute de masturbare în loc de penetrare.
De la inocenţă la decadenţă
Un discurs favorabil virginităţii nu este pe placul tuturor. Dar să mergem mai departe şi să descoperim alte moduri în care sexualitatea ne complică viaţa.
Fiecare tânăr virgin are fantezii sexuale, iar tentaţia de a le materializa este mai mare în rândul băieţilor. Dumnezeu l-a înzestrat pe bărbat cu o sexualitate aparte şi cu un libido mai crescut. Iar când tentaţia e mare, cel mai greu este să apese pe frână şi să spună “STOP! Vreau să rămân virgin!” sau “STOP! Vreau să rămân fidel soţiei mele!“.
Deseori se întâmplă ca fanteziile sexuale să fie neconvenţionale, atipice, departe de relaţiile tradiţionale heterosexuale. Cu alte cuvinte, acestea nu ar putea fi puse în practică în intimitatea patului conjugal deoarece ar părea „deplasat” şi imoral. Alimentarea acestor fantezii şi punerea lor în practică ar putea afecta sănătatea sau ar putea păta buna reputaţie. S-ar putea să te numeri printre cei care îşi imaginează că:
– au relaţii sexuale incestuoase, relaţii sexuale „interzise” cu fraţi, surori, rude etc.
– ar putea să facă sex cu persoane mai în vârstă;
– au raporturi sexuale cu persoane de acelaşi sex (relaţii homosexuale).
Fantezia sexuală care se referă la o altfel de relaţie decât cea tradiţională, între un bărbat şi o femeie (care formează o familie), poartă numele de parafilie. Mai pe româneşte: perversiune. Iată câteva dintre cele mai cunoscute: exhibiţionismul (plăcerea de a apărea gol în public), proteorismul (dorinţa de a se atinge şi de a se freca de o persoană de sex opus), masochismul (dorinţa de a fi abuzat, bătut şi umilit), nacrofilia (atracţia faţă de cadavre), zoofilia (atracţia faţă de animale). Desigur, şi homosexualitatea ar trebui inclusă tot aici, chiar dacă psihiatria a abandonat logica şi a exclus-o din lista bolilor psihice. Ceva similar se petrece şi cu disforia de gen.
Cât timp fantezia rămâne la locul ei, doar în limitele imaginaţiei şi doar în mintea ta, nu ar trebui să te sperii. Şi nu ar trebui să îţi pui nicio etichetă. Nu fanteziile tale sexuale te definesc, ci faptele. Orientarea sexuală nu este dată de fanteziile tale, ci de stilul de viaţă pe care îl adopţi în final.
Spre exemplu, mulţi oameni s-au gândit şi şi-au imaginat la un moment dat cum ar fi dacă ar fura ceva ce nu le aparţine. Însă doar cei care ajung să transpună imaginaţia în realitate şi au furat efectiv ceva au devenit infractori. Dacă ne imaginăm cu toţii că am putea ucide pe cineva care ne-a greşit, asta înseamnă că suntem cu toţii nişte criminali? Bineînţeles că nu. Doar cei care chiar ajung să ucidă cu sânge rece vor fi judecaţi pentru omor calificat… Restul, suntem nevinovaţi.
Aşadar, faptul că te simţi atras de persoane de acelaşi sex, nu te face homosexual. Poţi să optezi în continuare pentru un comportament heterosexual sau să alegi abstinenţa şi celibatul.
Faptul că ai impresia că te-ai născut într-un trup greşit, că trebuia să fii fată în loc de băiat, este doar o fantezie, iar tot procesul alambicat de tranziţie spre sexul opus nu îţi garantează nici fericire, nici succes, nici împlinire. Crezi că vei fi mai uşor de iubit dacă vei fi transexual(ă)? Internetul scoate la suprafaţă mult mai multe poveşti de succes decât cazuri în care tranziţia sexuală a dus la depresie, inadaptare socială, dificultăţi financiare, dificultăţi în menţinerea unui loc de muncă stabil, continuând cu dificultatea de a găsi un partener de viaţă stabil şi mergând până la suicid. Internetul este locul în care agenda liberalilor şi a progresiştilor este promovată din plin în timp ce agenda conservatorilor este mereu cenzurată.
(Dez)orientare sexuală – între sacru şi profan
Dar ca să înţelegem mai bine fanteziile sexuale, trebuie să privim omul aşa cum l-a creat Dumnezeu: cu o parte materială (trupul) şi cu o parte spirituală (sufletul). Nu voi intra în detalii teologice prea dificil de digerat. Ajunge să înţelegem faptul că trupul nostru este trecător şi ajunge înapoi în pământul din care a fost creat. Cât despre suflet, însă, acesta va continua să existe veşnic: fie în Rai, alături de Dumnezeu, fie în iad, alături de Diavol şi de demonii lui. Dumnezeu ar vrea ca toţi să ne petrecem eternitatea alături de El. Iar Diavolul îşi doreşte acelaşi lucru – să ne tragă cu el în iazul de foc. Fie că vrem, fie că nu, suntem fiinţe nemuritoare. Faptul că am fost înzestraţi cu liberul arbitru nu este decât o dovadă de dragoste din partea Creatorului nostru. Putem să decidem singuri ce e mai bine pentru noi!
Tot cerul şi tot iadul se luptă pentru sufletul fiecăruia dintre noi zi de zi, simultan. Dar noi decidem cine va câştiga.
Vorbim despre un război spiritual – într-o altă dimensiune, pe care poate că mintea noastră de acum nu o poate înţelege pe deplin. Războiul devine vizibil în momentul în care unii oameni cedează luptelor din mintea lor, şi aleg intenţionat răul… Aleg intenţionat să facă lucrurile “pe invers” sau “altfel”, nu cum a rânduit Dumnezeu. Nu-i de mirare că tot cerul se bucură pentru un singur păcătos care se întoarce “acasă”…
Ştirile de la ora 5 scot în evidenţă fix slăbiciunea fiinţei umane care cedează atât de uşor în faţa Diavolului. Biblia ilustrează această situaţie prin “calea largă” (care pare uşoară la prima vedere, dar care duce spre iad) şi “calea îngustă” (care pare prea grea la prima vedere, cu prea multe “restricţii”, dar care duce spre cer). Cei ce aleg “calea îngustă”, cei ce aleg să-şi petreacă eternitatea cu Dumnezeu, nu ajung la televizor decât în momentul în care alunecă pe “calea largă”. Atunci când cedează în faţa slăbiciunilor… În rest, ei nu şochează cu nimic.
De pe o cale pe alta
Nu bunătatea uimeşte, ci răutatea… Nu normalitatea face audienţă, ci anormalul, nefirescul, atipicul. Oamenii nu vor să vadă cum îşi trăiesc viaţa creştinii autentici, care caută sfinţirea şi neprihănirea, ci vor să vadă cum îşi trăiesc viaţa oamenii care sunt dispuşi să sară dintr-un păcat în altul (chiar live, la TV) şi care aleg să-i facă pe plac Diavolului.
Totuşi, părinţii care îşi înscriu copiii la un liceu teologic ştiu de ce o fac. Trebuie să fie ceva bun în apropierea de Dumnezeu, nu-i aşa? Trebuie să fie ceva bun în pocăinţă – în dorinţa de a-I fi plăcut lui Dumnezeu; în dorinţa de a face lucrurile aşa cum El a intenţionat… Cumva, în adâncul inimii lor, părinţii şi-ar dori ca copiii lor să-şi dedice viaţa lui Dumnezeu şi să trăiască încă de pe pământ precum nişte îngeri. Chiar dacă le este jenă să recunoască, mulţi părinţi din România şi-ar dori ca copiii lor să rămână virgini până în noaptea nunţii. Şi nu-i nimic rău în a fi conservator!
Creştinismul este o alegere, o transformare, o reînnoire a minţii… Şi totodată este o cursă şi o luptă cu un final fericit. Creştinul autentic este cel care a înţeles rostul jertfei lui Isus Hristos de la Calvar. A fost nevoie de acea jertfă pentru ca fiecare dintre noi să nu moară, ci să aibă viaţă veşnică… Aşa imperfecţi şi (dez)orientaţi cum suntem, putem petrece eternitatea în Rai, doar prin credinţa în jertfa mântuitoare a lui Isus. Nu prin fapte. Nu pedepsindu-ne trupul sau donându-ne averea bisericii…
Să te întorci în timp ca să schimbi începutul vieţii tale sexuale este cu neputinţă. Nu mai poţi să dai ceasul înapoi şi să redevii virgin sau virgină din punct de vedere medical. Dar poţi chiar de azi să îţi schimbi viitorul şi finalul. Poţi să redevii un om nou, o făptură nouă, revenind “acasă”, la Tatăl Ceresc care te-a creat… Recunoscându-ţi greşelile, cu părere de rău, în camera ta, doar tu şi Dumnezeu… Nu ai nevoie de spovedanie. Nu ai nevoie de niciun intermediar. “Credinţa ta te-a mântuit!” Abandonează stilul de viaţă care este “la modă” şi îmbrăţişează-L pe Isus ca Mântuitor personal!
Poţi să redevii ca un copil, la minte şi la suflet! Poţi să redevii curat(ă) şi virgin(ă) pe dinlăuntru! Da, poate vei pierde o mulţime de prieteni alături de care umblai pe calea cea largă, dar îţi vei salva sufletul… Iar pentru a oficializa acest legământ din inima ta, poţi să păşeşti simbolic şi în apa botezului nou testamentar. Nici pe calea-ngustă nu vei fi singur(ă)! Te aşteaptă o mulţime de fraţi şi surori de aceeaşi credinţă, imperfecţi dar iertaţi şi iubiţi de Dumnezeu!
Fanteziile sexuale se pot termina prost
Fanteziile sexuale, oricât de deplasate ar fi ele, sunt rodul unei imaginaţii pervertite de Diavol – de inamicul lui Dumnezeu. Scopul său este să distrugă tot ce este bun şi frumos în lume şi în umanitate. Da, pentru mulţi tineri, ele sunt un chin şi o cruce greu de dus, mai ales când sunt virgini şi fără nicio experienţă sexuală. Dar nu trebuie să cedezi tentaţiei de a te identifica cu ele şi să le consideri drept “orientarea” ta sexuală.
Deoarece multe practici sexuale nu sunt nici spre binele individului şi nici spre binele societăţii, ele sunt descurajate şi incriminate. Comiterea acestora, mai ales în public, constituie infracţiune (art. 213-218 din Codul penal). Perversiunea sexuală este o manifestare a unei fantezii sexuale sau punerea ei în scenă alături de persoana nepotrivită, la locul nepotrivit şi la momentul nepotrivit. Nu vi se pare interseant faptul că aproape tot ce BIBLIA numeşte “PĂCAT” se regăseşte ca INFRACŢIUNE în Codul Penal?
Potrivit Federal Bureau of Prisons**, infracţiunile sexuale sunt pe locul trei în rândul celor încarceraţi. Celelalte infracţiuni privesc drogurile şi armele. În acest moment, în închisorile din SUA îşi ispăşesc pedeapsa 18.347 de perverşi sexuali**. În închisorile din România, la sfârşitul lunii octombrie (2023) se aflau 23.608 persoane, majoritatea bărbaţi. Iar infracţiunile contra persoanei sunt în top.
Principii creştine cu privire la viaţa sexuală
Fiorii tentaţiei sexuale sunt greu de stăpânit, mai ales atunci când nu ai un set clar de principii pe care să îţi construieşti viaţa. Creştinismul biblic, bazat pe Biblie, nu pe tradiţie, însă, ne oferă cadrul perfect pentru o viaţă plină de împlinire, inclusiv pe plan sexual.
Chiar dacă nu ai studiat într-un liceu teologic, merită să descoperi şi o perspectivă teologică asupra căsătoriei.
1. Unul dintre motivele pentru care căsniciile se destramă este faptul că cei doi soţi nu au o perspectivă identică asupra vieţii, asupra căsniciei şi asupra rolului lor ca bărbat şi femeie. Căsătoriilor între persoane de religii diferite nu li se dau mari şanse de izbândă. Nu de puţine ori, se recurge la o “convertire aparentă” pentru a putea avea loc şi o cununie religioasă. Dacă convertirea este reală, însă, şansele ca acea căsnicie să funcţioneze cresc semnificativ.
2. Căsătoriile pe baza atracţiei fizice sunt cât se poate de superficiale. (La fel şi cele din interes, doar pentru bani. Banii sunt un alt motiv de divorţ, de aceea dupaliceu.ro publică o mulţime de articole economice, care să te ajute să înţelegi mai bine banii şi economia.) Desigur, atracţia fizică este un element important într-o relaţie. Dar nu este singurul. Şi n-ai cum să-l cunoşti pe celălalt, până când nu înţelegi cum ne-a creat Dumnezeu. Relaţiile superficiale bazate pe ceea ce place ochiului sunt la tot pasul, dar sunt atât de fragile! Însă relaţiile profunde bazate pe dragoste şi respect sunt ca nişte pietre rare! Toată abstinenţa din perioada de curtare, se va transforma într-un diamant strălucitor de care vă veţi bucura amândoi.
3. Atât sexul premarital (curvia) cât şi relaţiile sexuale extraconjugale (adulterul) îţi pot complica inutil viaţa. E timpul să ne familiarizăm din nou cu noţiunea de păcat. Păcatul ne mânjeşte conştiinţa, ne îndepărtează de ceea ce vrea Dumnezeu ca noi să fim şi ne desparte de Dumnezeu. Adică nu ne putem aştepta să petrecem o veşnicie în Rai, cu Dumenzeu, cât timp adoptăm un stil de viaţă care sfidează ordinea divină. (1 Corinteni 6:9 VDC)
Curvia (inclusiv concubinajul sau coabitarea) şi preacurvia sunt păcate! Adică sunt comportamente sexuale incompatibile cu eticheta de “creştin”. În trecut, astfel de persoane nu se puteau căsători “în biserică”, iar mireasa în niciun caz nu putea îmbrăca rochia albă de mireasă. Azi, acest standard mai este păstrat doar în bisericile creştine conservatoare, protestante. Desfrânarea este un comportament animalic, lipsit de judecată şi imatur. Abstinenţa sau înfrânarea acestor pofte sexuale este o dovadă de maturitate, de superioritate, de inteligenţă, de ruşine (teamă) faţă de Dumnezeu.
Abstinenţa şi înfrânarea merită efortul!
Vrei sex fără consecinţe? Fără mustrări de conştiinţă? Fără ruşine şi temeri de tot felul? E simplu. Nu mai păcătui! Păstrează-te curat(ă) până în noaptea nunţii! Iar după aceea, nu căuta satisfacţie în altă parte, decât în patul matrimonial!
Mulţi se gândesc cu groază la cuvântul „abstinenţă” şi se tem că dacă îmbrăţişează acest principiu creştin vor avea doar de pierdut pe plan sexual. Ba chiar s-ar putea să nu-şi înceapă viaţa sexuală niciodată. În realitate, abstinenţa ar conduce automat la o scădere a vârstei la care tinerii se căsătoresc. Astfel, societatea ar avea doar de câştigat. Nu doar că tensiunea sexuală i-ar împinge pe tineri să îşi caute cât mai repede un partener de căsătorie. Ei ar şi procrea mai devreme şi ar da copiilor lor gene mai bune şi mai puţin alterate de procesul de îmbătrânire.
Abstinenţa însă trebuie cuplată cu o pregătire interioară pentru momentul căsătoriei şi bineînţeles, cu o apropiere de Dumnezeu. În lipsa unei vieţi spirituale, abstinenţa este insuportabilă. Iar dezmăţul la care asistăm este tocmai dovada faptuluă că tinerii din zilele noastre sunt morţi pe dinlăuntru. Deşi investesc o grămadă de bani în dezvoltare personală, nu au viaţă spirituală. Nu au dezvoltat o relaţie pe verticală, ci doar pe orizontală. Se bucură de creaţie, de făptura de lângă ei, şi în acelaşi timp Îl detestă pe Creator.
Atât tu, ca fată, cât şi tu, ca băiat, trebuie să te pregăteşti pentru ceea ce urmează să devii: soţie şi mamă, respectiv soţ şi tată. Anii tinereţii trec repede. Nu-i irosi! Caută să înţelegi ce vrea Dumnezeu de la tine! Şi nu încerca să joci un alt rol! Învaţă cum să fii mai uşor de iubit!
Nu este nimic rău să te căsătoreşti imediat după liceu, dacă simţi că ai găsit partenerul/partenera potrivită. Nu te simţi presat(ă) să faci un copil în primul an după căsătorie. Dar nici nu amâna prea mult! Sunt cei mai buni ani ai vieţii voastre. Ani cu care nu vă veţi mai întâlni… Bucuraţi-vă de virilitatea maximă din voi în cadrul ideal!
Există un context ideal pentru sex?
Da! Există! După cum am tot spus deja, contextul ideal pentru SEX este căsnicia. Căsătoria cu un partener de sex opus este modul de formare al celulei de bază a societăţii: FAMILIA. În afara acestui context, sexul poate crea complicaţii. Şi obligaţii.
Tot ce se încearcă prin mass media este normalizarea relaţiilor sexuale în afara contextului ideal. Filmele şi serialele nu mai condamnă pierderea virginităţii înainte de căsătorie. Este suficient să citim titlul serialului difuzat de Antena 1 care pur şi simplu face să-ţi stea mintea-n loc pentru o clipă: LIA – Soţia soţului meu… Imoralitatea, curvia şi adulterul sunt nelipsite din telenovele. Aluziile sexuale încep încă din titlu. Oare la ce face aluzie titlul serialului Camera 609 difuzat tot de depravaţii de la Antena 1?
Dacă eşti un părinte responsabil, îi vei spune copilului tău (care n-a ratat niciun episod, ba chiar adoarme uitându-se pe Netflix) că serialele şi filmele sunt pură FICŢIUNE. Ele nu promovează o viaţă sexuală după standarde creştine. Ele nu promovează abstinenţa. Ci par să urmeze o agendă proprie, ca şi cum obiectivul lor suprem ar fi acela ca niciun tânăr să nu mai fie virgin după liceu.
Poate e timpul să nu mai ridicăm în slăvi actorii – o meserie în care promiscuitatea este un stil de viaţă. Tocmai ei exemplifică toate perversiunile sexuale. Tocmai ei arată toate modurile în care îţi poţi pierde virginitatea, căsnicia şi aşa mai departe. Dar de ce este adusă atât de des în prim plan viaţa sexuală şi sentimentală a vedetelor? Pentru că sexul vinde… Iar spectatorii se regăsesc deseori în ipostaza vreunui personaj de film. Până la urmă, sexul este o nevoie de bază a fiinţei umane.
Care este scopul sexului?
Atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, sexul este important. El are două funcţii:
1. de a produce plăcere
2. de a crea viaţă
DAR, sexul poate să îţi complice viaţa atunci când el se întâmplă în afara contextului ideal. Mai exact, atunci când:
1. faci sex cu persoana nepotrivită
2. faci sex în locul nepotrivit
3. faci sex la momentul nepotrivit
Merită să rămâi virgin(ă) până la căsătorie?
CATEGORIC, DA!
Iată câteva motive pentru care ÎNCĂ merită să rămâi virgin(ă) până în noaptea nunţii:
1. te fereşti de boli cu transmitere sexuală;
2. eviţi o sarcină nedorită;
3. îţi păstrezi sănătatea mintală în loc să te confrunţi cu o mulţime de probleme emoţionale şi de traume legate de avort, la o vârstă fragedă;
4. permiţi corpului să se maturizeze şi să se pregătească pentru a aduce pe lume un copil;
5. când, în cele din urmă, te vei căsători, nu va trebui să te temi că nu eşti la fel de bun(ă) la pat precum fostul/fosta. Totul va fi nou!
6. vei şti să construieşti o relaţie care nu se bazează doar pe sex;
7. vei rămâne cu conştiinţa împăcată că ai făcut un lucru bun, că ai rămas tare şi ferm(ă) pe poziţie, fidel(ă) principiilor tale;
8. peste ani şi ani, când vei privi în trecut sau când te vei privi în oglindă, vei avea satisfacţia că nu ţi-ai transformat trupul în WC public;
9. abstinenţa sexuală te poate feri de anturaje dubioase şi de alte vicii care te pot sărăci pe termen lung;
10. nu trebuie să iei anticoncepţionale şi nici să suporţi efectele lor adverse;
11. nu trebuie să umbli mereu cu prezervative la tine pentru că te-ar putea lua valul în orice moment şi… cu oricine;
12. ca femeie, dacă te păstrezi pentru singurul tău partener sexual (adică pentru soţul tău) reduci semnificativ riscul de a dezvolta cancer de col uterin
13. îţi economiseşti energia şi timpul pentru a te concentra pe construirea unei cariere profesionale
14. nu rişti să abandonezi şcoala pentru a fugi în lume…
Şi totuşi, ce sens are să rămâi virgin(ă), dacă viitoarea ta soţie/viitorul tău soţ nu depune acelaşi efort simultan? Cât poate fi de chinuitoare întrebarea “oare el/ea cu câte persoane a mai făcut sex înaintea mea?“, la care oricum s-ar putea să nu primeşti un răspuns sincer! În 2024, să găseşti un virgin sau o virgină după liceu alături de care să întemeiezi o familie devine o misiune aproape imposibilă.
Cu toţii suntem fiinţe sexuale şi ne confruntăm cu aceleaşi pofte şi slăbiciuni. Tentaţiile sunt la tot pasul. Sexualitatea este exploatată mai mult ca niciodată. La 34 de ani de la căderea comunismului, însă, libertatea s-a transformat în libertinaj. Standardele morale au fost coborâte tot mai mult, în special de mass media, care a importat din vest nu doar inovaţie, ci şi decadenţă. Vestul ne-a dat nu doar bunuri şi servicii utile, ci şi gunoaie şi propagandă toxică pentru mintea celor tineri. Pornografia şi feminismul au erodat tot mai mult celula de bază a societăţii: FAMILIA întemeiată de un bărbat şi o femeie.
A fost nevoie de un referendum pentru FAMILIE ca societatea să nu uite compoziţia corectă a familiei!
Dacă pentru părinţii noştri era o ruşine să îşi înceapă viaţa sexuală înainte de căsătorie, astăzi căsătoria este demodată. A fi virgin sau virgină în 2024 este o ruşine. Căsătoria nu stă în acel certificat de căsătorie, ci în angajamentul de a fi fidel şi loial unui singur om toată viaţa, indiferent de anotimpurile prin care veţi trece. Şi este firesc ca prin căsătorie să se nască drepturi şi obligaţii. Familia este invenţia lui Dumnezeu. Doar prin căsătorie, omul poate să cunoască adevărata fericire şi împlinire. Căsătoria şi fidelitatea înlătură o mulţime de riscuri specifice sexului în afara căsătoriei. Această uniune simbolică în faţa oamenilor şi în faţa lui Dumnezeu dă naştere unui spaţiu sacru şi sigur în care dragostea poate înflori. Un spaţiu în care a fi virgin şi fără experienţă sexuală nu este o ruşine…
Rămâi virgin(ă), dacă mai poţi să alegi!
* Sursa: https://www.ecdc.europa.eu/en/news-events/sti-cases-rise-across-europe#:~:text=In%202022%2C%20the%20number%20of,and%20chlamydia%20cases%20by%2016%25.
** Sursa: https://www.bop.gov/about/statistics/statistics_inmate_offenses.jsp
Sunt Molcuţ Teofil Marius – antreprenor, florar şi economist cu 18 ani de experienţă. Obişnuit să străbat drumuri neumblate încă de pe vremea când eram editorul primei reviste de design floral din România – Florists Only, nu îmi este frică să mă avânt spre necunoscut. Din contră, cred că acolo putem găsi adevărate comori. Site-ul dupaliceu.ro s-a născut din dorinţa de a oferi tinerilor adulţi o înţelegere mai clară a realităţii economice. Având o perspectivă corectă asupra realităţii, ne vom putea bucura cu toţii de rodul muncii noastre şi vom putea transforma anii de viaţă activă în cei mai frumoşi ani…