Educaţie vs. îndoctrinare: care este diferenţa?

Sectorul financiar-bancar insistă cu disperare să introducă ore de educaţie financiară în şcoli. Ei o numesc „educaţie financiară”. Eu, însă, o numesc „îndoctrinare financiară”. Diferenţa dintre educaţie şi îndoctrinare nu pare să o înţeleagă nici ministrul educaţiei, domnul Daniel David, fost rector UBB Cluj-Napoca.

Ce se înţelege prin educaţie?

Prin educaţie, omul dobândeşte un set de cunoştinţe care îl vor ajuta să devină complet INDEPENDENT la maturitate.

Cu alte cuvinte, cei care învaţă şi trec bacalaureatul, după liceu au şanse mai mari să se susţină prin forţe proprii, fără să apeleze la ajutor din partea statului sau din partea părinţilor. Fie că devin angajaţi sau antreprenori, important este că pot aplica cunoştinţele dobândite prin educaţie pentru a se întreţine singuri şi pentru a putea întreţine o familie.

Profesorul care oferă educaţie nu urmăreşte decât să îşi predea materia pe care s-a specializat. Desigur, materia este deja cenzurată de Ministerul Educaţiei, deci putem spune că există o uşoară tendinţă de îndoctrinare şi manipulare şi în sistemul educaţional clasic. În mare parte, însă, este neutru şi echidistant – nu urmăreşte interesele unei anumite industrii, ci interesul elevului.

Şcoala nu se aşteaptă să obţină câştiguri materiale în viitor, ci doar o bună reputaţie, prin calitatea elevilor pe care i-a format.

Ce se înţelege prin îndoctrinare?

Îndoctrinarea este tot o formă de educaţie, DAR are un obiectiv ascuns, care nu le este dezvăluit pe faţă elevilor.

Îndoctrinare = educaţie + manipulare.

Spre exemplu, în timpul regimului comunist, manualele de limba română erau atent concepute astfel încât simpatia pentru Partidul Comunist să se dezvolte încă din clasa I. Educaţia în comunism avea în vedere îndoctrinarea populaţiei cu scopul de forma oameni fideli socialismului, inofensivi, supuşi, care să nu conceapă că viaţa ar fi posibilă sau chiar mai bună într-o altă orânduire socială. Oamenii deveneau astfel dependenţi de stat, iar acest lucru era întărit prin lipsa proprietăţii private. Locuitorii nu erau proprietari pe apartamente şi nu aveau voie să le vândă. Pământul ţăranilor a fost şi el „comasat”, locuitorii din mediul rural fiind dependenţi de CAP-uri.

Aşadar, îndoctrinarea urmăreşte formarea unor oameni DEPENDENŢI.

Educaţia financiară: de la independenţă, la dependenţă

Prin educaţia financiară, elevii sunt pregătiţi să devină SCLAVII BĂNCILOR. Ceea ce se propagă în clase prin materia „educaţie financiară” este ideologia creditului. Sectorul bancar s-a strecurat astfel în programa şcolară invocând „gradul redus de incluziune financiară”. Băncile îşi plâng de milă… că nu este „conectată” toată populaţia la sistem. Că nu are toată lumea un cont şi un card… Iar durerea cea mai mare este că NU TOATĂ LUMEA are şi un CREDIT în derulare. Băncile ar putea colecta muuult mai multă dobândă, dacă ar reuşi să MANIPULEZE populaţia. Dacă i-ar constrânge în aşa fel încât să „profite la maxim” de serviciile oferite, chiar dacă nu au GARANŢIA că acestea le vor aduce bunăstare şi INDEPENDENŢĂ.

Este timpul să spunem lucrurilor pe nume şi să nu mai ridicăm în slăvi iniţiativa băncilor de a oferi educaţie financiară, deoarece ele nu urmăresc decât propriile lor interese. Băncile nu au în vedere bunăstarea debitorilor. Şi nici BNR nu este un protector al debitorilor, ci acţionează împotriva intereselor populaţiei, sprijinind în primul rând sectorul bancar. Ca un parazit al economiei, sectorul bancar are în permanenţă nevoie de „carne proaspătă”. Singurii oameni bancabili sunt cei virgini financiar. Obiectivul educaţiei financiare este acela de a-i împinge pe viitorii adulţi în datorii. De ce nu, chiar din primul an de muncă?

#ReEducarea financiară” a populaţiei intră în linie dreaptă prin BCR

BCR apasă pe acceleraţie ca să îndoctrineze viitoarea generaţie de debitori încă de pe băncile şcolii. În acest moment racolează profesori din toată ţara prin noua platformă lansată sub ideea de “educaţie pentru viaţă” (life lab). Deşi se înţelege de la o poştă că avem de a face cu o amplă mişcare de propagare a unei ideologii, ei continuă să-şi ascundă adevăratele intenţii sub un concept mai uşor de acceptat: educaţie financiară.

Mişcarea de protejare a intereselor sectorului bancar a început cu mulţi ani în urmă. Exponenta ideologiei este doamna Ligia Goloşoiu, un produs al sectorului bancar, îndoctrinată şi ea bine de tot în anii de muncă la BNR. Scopul ei era să îi pregătească pe cei mici pentru “întâlnirea cu banca” şi pentru integrarea băncilor în vieţile lor. Despre programul FIT de la Banca Transilvania am discutat deja. Despre Banometru, la fel – aceeaşi Mărie, cu altă pălărie.

Ştiu că nu sunteţi prea familiari cu impactul economic al creditelor. Dacă veţi studia mai aprofundat acest domeniu, veţi înţelege că dobânda este precum cancerul pentru economie, iar creditele reprezintă de fapt “numere” nu bani adevăraţi – capital toxic care produce efecte în economie deşi nu ar trebui să se permită acest lucru. Nu vi se pare ciudată că tocmai sectorul bancar, care îmbolnăveşte economia, vorbeşte de SĂNĂTATE FINANCIARĂ?

Niciun alt sector din economie nu duce o campanie atât de virulentă pentru a-şi justifica utilitatea şi existenţa. Acest lucru se datorează faptului că sectorul bancar este un sector neproductiv, a cărui existenţă depinde de numărul plătitorilor de dobândă. Principala lor sursă de profit este dobânda încasată de la debitori. Aşadar, este lesne de înţeles DE CE pune un accent exacerbat pe educaţie financiară cu o vădită tentă manipulativă.

Băncile recurg la prozelitism

În timp ce şcolile introduc ore de educaţie financiară, orele de educaţie religioasă sunt privite cu scepticism. Educaţia financiară este religia băncilor. Nici liceele teologice nu vor fi scutite de implementarea “Strategiei naţionale de educaţie financiară”. Care este ironia? Că băncile s-au inspirat tocmai din creştinism. Sunt în căutare de noi APOSTOLI pentru a-şi propaga “evanghelia creditului”. Nu trebuie să uităm însă că istoria creştinismului este mult mai lungă decât istoria bankingului. Gândirea creştină este singura care poate configura o gândire sănătoasă.

Creştinismul se bate cap în cap cu cămătăria, deşi nici bisericile tradiţionale, nici bisericile evanghelice nu au o poziţie clară vis-a-vis de creditele bancare.  În antichitate, însă, evreilor li s-a interzis să îşi acorde unii altora împrumuturi cu dobândă – iar legea mozaică încă mai stă în picioare pentru evreii ortodocşi. De ce le-a interzis chiar Dumnezeu câştigurile din dobândă? Pentru că ele pot genera grave anomalii în economie, dar şi la nivel mental. Omul poate să devină tentat să nu mai muncească ci să se bazeze strict pe veniturile din dobânzi. Ceea ce s-a şi întâmplat. Dobânda încurajează lenea şi măreşte decalajul între bogaţi şi săraci.

Creştinismul nu a respins această “religie financiară”, ci a îmbrăţişat-o. Azi, însă, băncile s-au infiltrat prea puternic în sfera eclezială. Băncile recurg la un prozelitism agresiv, religia lor fiind mult mai repede acceptată decât principiile creştine.

Enoriaşii şi membrii bisericilor evanghelice au probleme financiare şi familiale tocmai din cauza (supra)îndatorării. În astfel de situaţii, membrii sunt îndemnaţi “să se roage lui Dumnezeu”, fără să fie ajutaţi în mod concret. Nu vi se pare interesant că bisericile susţin sectorul financiar-bancar, dar teologia şi economia nu se întrepătrund deloc?

Să nu uităm că sectorul bancar s-a format târziu – abia prin sec. XVI-XVII. Bursele au apărut şi ele tot la fel de tâziu şi au luat amploare după invenţia telefonului şi a curentului electric. Succesul lor este dat de numărul celor ce intră “în joc”. Cu cât mai mulţi, cu atât mai mari vor fi profiturile. Succesul bankingului în lumea creştină este de fapt o dovadă a decăderii creştinismului. Creştinii practicanţi nu se grăbesc să îmbrăţişeze produsele bancare, de asigurări şi de investiţii financiare.

Îndoctrinarea financiară înseamnă reeducare sau reprogramare financiară

Când educi, o faci fără a urmări un alt obiectiv decât acela de a pregăti elevii pentru următoarea etapă din viaţă. Educaţia urmăreşte ca elevul să devină INDEPENDENT – liber să se descurce singur. (Programa şcolară este oricum cenzurată, iar elevii sunt într-un fel “programaţi” de stat prin ceea ce se predă la clasă.)

O “educaţie financiară” sănătoasă ar trebui să îi înveţe pe elevi principii de bun simţ în gestionarea banilor, precum şi acceptarea ritmului muncă-recompensă. O astfel de educaţie vorbeşte deschis despre beneficiile şi riscurile îndatorării, precum şi despre toxicitatea dobânzii.

Când îndoctrinezi, obiectivul principal este de a PUNE ÎN LUMINĂ FAVORABILĂ sectorul ale cărei interese le urmăreşti. Cum? Prin a ascunde adevăratul scop, prin a îmbrăca totul în culori vesele, prin lecţii amuzante şi interactive care scot în evidenţă doar aspectele pozitive. Presul este bine ascuns sub preş. Scopul sectorului bancar este ca prin “educaţie financiară” să îşi securizeze viitorii debitori şi să îi facă să nu vadă posibilă viaţa fără credite. Aşadar, “educaţia financiară” oferită de bănci este alterată cu scopul de a obţine beneficii materiale în viitor. Îndoctrinarea urmăreşte să îl facă pe elev DEPENDENT – sclav pe viaţă.

Eu garantez că VIAŢA FĂRĂ CREDITE este încă posibilă!

Dacă vrei ca copilul tău să fie un om EDUCAT, nu-l lăsa să fie ÎNDOCTRINAT de sectorul financiar-bancar!

Refuză participarea lui la aceste “cursuri” dacă vrei să devină un om LIBER! Iar dacă totuşi va participa, spune-i că nu toţi oamenii îi vor binele.

Educaţia financiară este mai periculoasă decât ora de religie!

#educatiefinanciara #edufin #lifelab #scoaladebani #bcr #banking #money #afterschool #financialplanning #dupaliceu